BABA
Submitted by Flavia Teoc on 08/31/2007 - 20:30.
BABA
Pomeţii rotunzi de lămâie zaharisită
Din gene privirea se leagănă
Mantie rară şi ponosită
Nasul - scorpion cu ac ascuţit
Buzele-atârnă de faţă
Ca un fruct neobişnuit
Poartă pe trup rochia ei
De păpuşă săracă
E-ncântată şi nu ştie ce să mai facă.
Pereţii de var sunt pictaţi în cărbune
Vârful picioarelor s-ar duce
În lume
Stă în scaunul ei de răchită
Şi-ntinde spre geam
Chipul meu de copilă mâhnită.
Comentarii