... voiam să ştii c-a înfrunzit uitarea

 

      pe zidul necurinderilor noastre

 

      lipind şi dezlipind ferestre de duminici

 

      crângul de braţe înrobite spaimei

 

      adăogând amiezelor din coapsa nopţii

 

      aborii lumii-ntinşi la drum

 

      uitarea ochiului ştiut îşi pleacă

 

      lacrima verdelui pământ

 

      de mă întrebi

 

      i-atâta strălucire de ochi verde

 

      podeai cu litere de-a şchioapă

 

      marea

 

      odată cu lăsarea-mi peste ploi

 

      e luna plină-n sufletul cuvintelor

 

     zidite cu mortar de sânge viu

 

     iertării noastre poate că-i eram

 

     acel ceva ce atingeam

 

     abia...