Dezvăluire

Dezvăluire

Nu prea văd bine dar asta nu înseamnă că am frînă la gît.

Uitați-vă la franțuji.

Zilnic o jumătate de vin și sînt merci bien. Unul obez nu găsești printre ei. Nici măcar unul ascuns .

Sau italienii.

Cîntă și dansează toată ziua de se cutremură pămîntul sub ei .

Așa că mi-am zis că trebuia să urmez și eu rețeta asta plină de har .

Nu a doctorului de transplant, un koreean zăpăcit care n-a auzit în viața lui de alcool și îmi prescrisese un pumn de nasturi zilnic .

Nevestei nu i-am spus nimic fiindcă m-ar fi consemnat în casă pe cel puțin o lună, ca să îmi treacă, chiar dacă era vorba de un tratament .

Așa că am pîndit-o eu frumușel și în momentul în care a închis ușa, în drumul zilnic spre slujbă, am înhățat repede telefonul și am chemat de primă urgență un taxi.

Deși cred că am greșit de vreo trei or numărul pînă să o fac de-a binelea.

Şoferul mi-a răspuns adormit că OK, OK.

OKul îsta s-a transformat instantaneu într-o jumătate de oră, vreme în care îmi măsurasem aleea din fața casei de vreo douăzeci de ori. ßi asta pe nevăzute .

M-a dus pînă la zece metri de magazinul de băuturi rîvnite îndelung în tăcere.

Vînzătoarea mă recunoscuse și era cu două sticle de Fetească în mînă.

Mă cunoștea și știa ce îmi doream .

I-am dat banii, am luat sticlele și afară mă aștepta același taxi care mă adusese încoace .

Eu mă gîndeam că dacă la moși ca mine le plăcea Feteasca, tineretul prefera de bună seamă Băbeasca.

Ajuns acasă am încuiat toate ușile și ferestrele, am închis toate aparatele care scoteau vreun sunet și m-am pus cît se poate de comod pe mijlocul canapelei.

Am destupat dopul încet de parcă aș fi făcut amor și am inspirat adînc aroma licorii prescrise de Mîntuitor.

Bine, bine, lichidul prescris de El fusese roșu dar eu nu stăteam prea bine cu tensiunea așa că trebuie să folosesc unul alb.

Am introdus vro cinci înghițituri în gură , le-am plimbat de colo colo cu limba și viața începuse să devină tare trandafirie .

Cu ochii închiși.

La vremea la care apăru nevasta, terminasem o sticlă întreagă de doctorie pe care am ascuns-o strategic în spatele canapelei.

Măi, tu miroși a vin, îmi spuse gura nevestei și în clipa aia mi-am bombănit lăcomia.

Aș, am mîncat niște mere pădurețe. Ea mă aprobă tăcută cunoscînd aroma puternică a soiului respectiv .

Redevenisem curat ca Lacrima lui Ovidiu .

Am mai vorbit împreună de una, de alta, am luat amîndoi masa după care s-a făcut întuneric.

Venise vremea să ne culcăm.

La două ore după ce începuse toată lumea să sforăie, am luat sticla vinovată , am băgat-o într-o pungă de plastic, am aruncat-o în tomberonul de gunoi de afară după care am pus cele două mînere de siguranță de pe exterior în poziție. Să țină capacul bine .

Şi ce noapte frumoasă și plină de liniște îmi stătea în preajmă.

Am oftat scurt și am intrat înapoi în scutece.

Dimineață, același scenariu.

Sărutul din program, închiderea ușii plus plecarea la fabrică.

Eu am reușit să mai dorm patru ore suplimentare pînă am fost trezit de soneria negresei care venea să îmi facă duș .

Am rîs îndelung împreună.

Imi spunea că nu trebuia să țin nici o supărare cu soția.

Că trebuia să îi vorbesc frumos și chiar să îi fac un masaj în talpă în momentul în care venea acasă deprimată .

Mi-am luat la revedere de la boccie și mi-am propus să aplic cele învățate.

Tovarășa de cameră intră înăuntru rîzînd și mi-am spus că începutul era bun și în momentul în care am dat să îi prind talpa dreaptă s-a așezat pe fotoliu și mie mi-a făcut semn să iau loc pe canapea.

Şi ia spune, mă întrebă zîmbind, cum e cu merele pe care le-ai consumat ieri?

Două am mîncat, să trăiți.

Tonul vocii mele căuta să fie cît se poate de apropiat de neadevăr .

Ia du-te un pic afară să îți vezi cotoarele pe alee.

M-am ridicat, am deschis ușa și am observat că sticla mea stătea pe asfalt, pusă în așa fel încît să fie văzută din orice direcție.

Ratonii scoseseră sticla din tomberon și o puseseră în mijlocul drumului.

Sînt un om pașnic dar de atunci mi-am cumpărat o pușcă și stau pe scăunel așteptînd ratonii să se apropie.


Cenaclu Literar: