Domnule Mego,

am scris şi eu o poezie despre ceaţă şi pe urmă i-am cerut părerea prietenului meu pentru o critică la sânge, că eu am sânge negativ, adică rar. Prietenul meu e un critic foarte bun, mereu mă îndeamnă să mă las de scris... poate ca să mă ambiţioneze. Că pe mine, dacă cineva îmi spune ceva, eu înţeleg altceva şi fac cum mă taie. O dată m-a şi tăiat...

- Ei, despre ce e poezia? m-a întrerupt prietenul meu care e critic, că aşa sunt criticii, te întreabă de nu te vezi.
- O poezie despre un măgar în ceaţă
- Păi asta s-a mai scris...
- Poate că s-a mai scris dar nu despre acelaşi măgar. Că măgari mereu mai apar şi asta în orice societate ai fi, te-ai nimeri.
- Bine, şi ce titlul are?
- „Ceaţa şi măgarul"
- Hmmm, mie-mi sună a fabulă...
- Nu e, că fabulele au morale şi mie nu mi-au plăcut moralele niciodată. Că moralele te zăbunesc la cap şi devii blegos. E o poezie! Iată, ţi-o recit că eu stau bine la recitiri, că ştiu să strig tare, ai grijă ce faci cu timpanele:

Un măgar s-a pierdut în ceaţă
Cu o coadă neobişnuit de creaţă
Cu capul puţin cam chelbos
Din cauza că era catâricios

- De ce catâricios?
- Ca să nu fie măgăricios, că nu sună bine.
- Păi nici catâricios nu sună bine, m-a asigurat prietenul meu. Ce-ai vrut să spui cu asta?
- Am vrut să spun obraznic ori îndărătnic, numai că nu rimează.
- Şi cui îi pasă că rimează sau nu? Azi nu se mai scrie cu rimă, că te râde lumea.
- Acum e prea târziu, că deja mi-am terminat poemul, vrei să ţi-l recit mai departe?
- Da, mai recită o strofă şi poate mai renunţi la câţiva decibeli.

Măgarul ăsta alerga după două măgăriţe
Ţâfnoase tare şi pline de fiţe
Deşi măgarul avea în dotare
Ceva trebuincios cam mare

- Adică ce naiba avea aşa mare?
- Asta eu nu pot să  spun pentru că e o prostie de măgar care şi caii o au.
- Atunci de ce-ai scris-o?
- Am scris-o dar foarte subtil, să nu înţeleagă lumea, decât măgăriţele, că era pentru ele.
- Bine, atunci să ştii că e o poezie tâmpită.
- De ce?
- Pentru că nu măgarul aleargă după măgăriţe, ci invers. Dacă tot spui că era aşa dotat...

Când am auzit una ca asta, pe loc am schimbat poezia. Că eu ţin cont de critică, nu ca alţii care nu ţin cont nici măcar de autocritică. Eu am părerea că domnii critici au totdeauna dreptate, că ştiu ei ce spun când spun sau când tac, de ce tac. Că nu e bine să taci degeaba, că altfel lumea crede că eşti prost. Dar nici să vorbeşti până-ţi amorţesc fălcile nu e bine, să pară că abia ai descoperit vorbirea articulată. Şi nici...

Dar uite strofa schimbată:

Două măgăriţe au început să se ţină de măgar ca râiele
Alergând după el de le sfârâiau călcâiele
Aşa se face că mai înspre dimineaţă
Măgarul s-a cam pierdut în ceaţă

Acum îl aştept pe prietenul meu să vină să mă aprecieze de rezultat, că vreau să trimit poezia la o revistă nouă care eu cred că o să fie bine vândută dacă publică poezii faine ca ale mele, că toata lumea are să o citească, pentru că lumea umblă însetată după cultură.

§

From: vladimircarusso@agora.caritas.ro
To :  dorianduma@hotmail.com
Subject:  Re: Multumesc si raman dator
Date: Fri, 25 Apr 2003 12:33:21 +0300

Stimate Domnule Duma,

Sa stiti ca, intimplator, sint sociolog, sau mai degraba am fost, acum fiind
editor. Numai ca nu stiu daca aici e vorba de sociologie. In fine. Fireste
ca puteti face ce vreti cu cartea, inclusiv sa o publicati in chip de carte
refuzata de Editura Caritas daca vi se pare ca asa ar avea mai mult succes. Eu
vi-l urez din toata inima, impreuna cu urarile mele de Paste fericit.

Cu cele mai bune ginduri,
Vladimir Carusso

Stimate domnule Vadimir Carusso,

care eşti redactor şef de departament şi fost sociolog,

m-am tot gândit dacă să-ţi scriu sau nu atât de repede. Că ar putea fi un semn de slăbiciune din partea mea care eu numai slab nu sunt, ba dimpotrivă, arăt cam grăbit. Dar eu ce să fac dacă matale mi-ai intrat la inimă şi acum inima mea îmi dă ghes la scris? Dacă mi-ai căzut cu tronc...

Că matale m-ai băgat în seamă şi eu tare mai sunt sensibil în cazuri din astea de excepţie. Eu ştiu că matale nu eşti acum la birou, că eşti la sărbătorit Paştele, aşa că ce m-am gândit eu, să-ţi fac o bucurie când te întorci luni şi găseşti tolba plină cu scrisoarea mea.

Eu voiam să-ţi mărturisesc că ce frică şi spaimă m-au cuprins când am aflat că matale eşti sociolog. M-am simţit deodată descoperit, care se cheamă în pielea goală. Mi-am simţit gândurile expuse, şi aşa n-am multe, poate două gânduri. Unul ar fi să mă fac bogat şi celălalt ar fi să mă fac intelectual. Acum am auzit că intelectualii sunt bogaţi, dar bogaţii nu sunt neapărat intelectuali. Ca şi inginerii. Sunt mulţi ingineri dar nici unul nu-i intelectual care intelectualitatea exclude, prin definiţia limitelor matematice, ingineria. Eu cunosc mulţi ingineri, că numai printre ei mă învârt, să creadă lumea rea că sunt şi eu. Cu adevărat nu sunt, pentru că, dacă mă fac inginer, adio intelectual. Iar intelectualul e mai tare ca inginerul, în orice caz. Matale ce părere ai?

Stimate domnule Vadimir Carusso,

eu trebuie să-mi cer scuze că am intrat în politică data trecută, că soţia mea a găsit scrisoarea, deşi eu am ascuns-o cu toată dibăcia mea printre alte fişiere şi mi-a reproşat că mi-am vorbit vecinii americani de rău, care i-am promis că n-o să se mai repete prea curând. Adevărul e, domnule redactor şef de departament, că vecinul meu e american şi o să-ţi spun eu ce învârte el. Iar draga de nevastă-mea nu mai pupă ea scrisoarea asta, că-i pun cifru, că eu mă pricep la cifre. Am şi un alfabet secret, nimeni nu-l ştie decât unchiul Iftode care mi l-a şi dat când s-a liberat din armată acum 30 de ani. Povestea cu vecinul meu e aşa, că are o casă mică şi ieftină, dar în parcare ţine un Mercedes, şi încă un Mercedes (draga de nevastă-sa). Fiica lor încă nu-şi permite Mercedes, se plimbă cu un Porsche. Păi eu am stat şi am calculat, că la calcule nu mă întrece nimeni, maşinile lor sunt mai valoroase de mai multe ori decât casa. E drept că şi casa stă în ploaie, poate de aia şi maşinile. Garajul lor e pentru o singură persoană şi e pentru o motocicletă fără ataş. Nu ştiu ce fel de motocicletă, că are un nume de ţi se înnoadă limba, ceva cu Mutzusuzuki.

Celălalt vecin, care e vecin cu vecinul meu, mi-a spus ce face vecinul nostru. Ca să ne întâlnim, trebuie să ocolim casa vecinului. Eu mă pricep bine la furişări, aşa că iată ce am aflat: că vecinul nostru dă oamenii afară din case. Că dacă nu plătesc ratele la timp, băncile le ia casele înapoi şi îi aruncă în mijlocul străzilor exact pe unde trec şi maşinile cu gabarit.

- Şi cum face?
- Oh, zice vecinul celălalt, pe care îl cheamă Bilă, le dă pumni în cap şi picioare în burtă.
- Le dă şi karate?
- O, sigur că le dă.

La prima ocazie am şi intrat în vorbă cu vecinul şi i-am dat să înţeleagă că eu sunt bun plătitor de rate.

- Şi ce mă interesează pe mine? a făcut el ochii cam mari.
- Păi eu ştiu că matale baţi oamenii care nu-şi achită ratele la timp şi îi scoţi în drum pe unde trec camioanele.
- Eu? De unde ştii?
- Asta nu pot să spun că e secret! I-am promis vecinului celălalt...
- Dă-l dracu, că minte. Sunt cioflingar la o companie amărâtă, un garaj de maşini. Nu te lua după el.

Dar eu nu l-am crezut, că de unde atâtea Mercedes-uri? Mai repede l-am crezut pe Bilă.