Iubire canibală

Iubire canibală

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “Iubire canibală“  

 

din cartea “ El cartero nunca más llama dos veces“  

 

O “Sueños...sueños...sueños... “ / “Poștașul nu mai sună de două ori“ sau “Visuri …visuri ...visuri…“  

 

Iubire canibală  

 

La ușa apartamentului se auzi soneria. Erau doi miliţieni, cu uniforme albastre - unul înalt, brunet, cu păr creţ, mai închis la ten și celălalt mai scund, rotofei, cu păr rar, blond.  

 

Ly deschise ușa și oamenii legi au fost puternic impresionaţi de prezenţa falnică și uriașă a bărbatului negru, din faţa lor, cu ochii sângerii și alură sălbatică.  

 

- Suntem plutonierii Ilie Ghidoveţ și Vasile Tocană de la Miliţia Capitalei. Am venit în urma apelului primit din casa dumneavoastră! spuseră bărbaţii, în timp ce prezentau politicoși legitimaţiile de serviciu.  

 

- Poftiţi, vă rog, le spuse Ly. Eu am sunat.  

 

Miliţienii au intrat uimiţi de spaţiul, ce le apărea în faţa ochilor, caracterizat printr-un lux ostentativ, cum nu mai văzuseră până atunci. Nu mai admiraseră la nimeni în casă, mobilier sculptat în lemn masiv, picturi valoroase și sculpturi, multe oglinzi și candelabre, plante exotice ce crescuseră ca în junglă. Trupul alb, perfect, din ghips al zeiţei Venus le atrase atenţia… și capul lui Hefaistos, acoperit abundent de cârlionţi, aflat pe birou. Au privit apoi șocaţi bucăţile de carne și sângele răspândit prin camera. Ochii li se îndreptară instinctiv către fotografia unei blonde superbe, cu faţa de păpușă, ochii albaștri și ten de porţelan, ce îi privea zâmbind candid, din rama de pe o comodă.  

 

- Este soţia dumneavoastră, Violeta? ceru lămuriri unul dintre ei.  

 

- Da! răspunse Ly.  

 

- Și , acum…acum, unde este? întrebă atunci celălalt.  

 

Ly nu scoase nicio vorbă câteva secunde. Apoi făcu semn cu degetul spre stomac.  

 

Miliţianul mai înalt se albi la faţă. Ĩnţelese mimica bărbatului, care confirmă întocmai cele anunţate la telefon. Era clar acum, că nu a fost o glumă și că cele relatate s-au întâmplat în realitate. Cel scund a început să vomite și s-a îndreptat grăbit spre toaletă.  

 

Ly se gândi fără să vrea la ziua când a cunoscut-o pe Violeta. Prima senzaţie pe care a avut-o, a fost că ar mânca-o toată, că ar savura-o ca pe o prăjitură delicioasă, ca pe o portocală parfumată, ca pe o banană africană înmiresmată, ca pe o delicatesă unică, aromată, de pe masa unui rege bogat…  

 

Lunganul se apropie de telefon și întrebă:  

 

- Ĩmi daţi voie? Pot să sun? Trebuie să-l anunţ pe tovarăşul Comandant.  

 

- Desigur, răspunse Ly politicos.  

 

- Tovarăşu’ Ciolan, sunt eu, Ghidoveţ. Confirm cele sesizate. Așa este… cum a relatat persoana cu apelul telefonic.  

 

- Fă urgent raportul și vino repede la sediu! Trebuie să-mi anunţ superiorii ! Singur nu pot lua decizii, într-un caz de o asemenea anvergură. Doar este vorba de fata ministrului de la noi și băiatul unui conducător african. Ce caz uluitor! se auzi o voce groasă. Nu știu cum trebuie rezolvat...  

 

Miliţianul mai înalt a început să scrie raportul. Mâna ii tremura și cu greu o stăpânea. Se grăbea însă. Nu mai putea să stea prea mult în acest loc. Avea senzaţia că, ar trebui să fugă cât îl ţin picioarele.  

 

- Mai ai mult de scris? întrebă blondul. Hai, Ilie, mai repede!  

 

- Imediat, Vasile, mai am puţin! Termin, imediat! răspunse colegul său. Ce, nu mai ai puţină răbdare?  

 

Băbaţii ieșiră șocaţi din apartament.  

 

- Măi, ce frumoasă era tipa! Ce-o fi găsit una ca ea, la ăsta? Avea bani, avea de toate! exclamă Ghidoveţ. Am înţeles că și el e fiu de mare șef de triburi de la ei, de acolo, de pe pământurile Africii. Dar ea nu avea nevoie de bani.  

 

- Poate de altceva avea nevoie. Câteodată, de prea mult bine, faci greșeli incredibile! Eu cred că era foarte răsfăţată. A trăit în puf, toată viaţa! Singura fiica a ministrului! Și nu era deloc proastă! Era la facultate! Studentă! răspunse Tocană. Nu oricine este student la noi, în epoca aceasta! Trebuie să fi inteligent, să ai minte cu adevărat! Copiii proști ai securiștilor nu pun piciorul în Universitate, chiar dacă au pile! Selecţia este foarte severă și corectă.  

 

- Totuși, cred că putea să-și găsească unul de pe la noi! spuse Ghidoveţ.  

 

- Ce ești șovin! Nu știi că negrii sunt mai dotaţi și mai virili ca albii? îl mustră Tocană pe colegul său.  

 

- Ei, dar și românii noștri sunt foarte buni! Nu sunt chiar de lepădat! exclamă Ghidoveţ.  

 

- Da, dar probabil fata dorea ceva diferit, ceva ieșit din comun! Gândește-te că toată viaţa i-au fost satisfăcute toate poftele! Ca unei prinţese răsfaţate! spuse Vasile. Eu, unul, mă mulţumesc cu orice! Nici la mâncare, nici la femei, nu sunt prea pretenţios! Numai să fie!  

 

- Mie imi plac blondele frumoase, ca aceasta! Și logodnica mea e drăguţă! Cred că o să-i spun să se vopsească! I-ar sta bine platinată! spuse Ilie gânditor.  

 

- Nu-i stă rău nici șatenă, cum e! confirmă Vasile. Blondă? Vezi să nu o pierzi! Ţi-o fură altul! Ca vânzătoare, cum are mulţi clienţi, nu se știe niciodată. A mea are pielea mai închisă la culoare. Nu se poate blonzi! Ar arăta ca dracul! Dar îmi place, că e creaţă! Nu trebuie să-și facă părul permanent! Ies mai ieftin așa, cu ea ! Nu mă mai costă coaforul!  

 

………………………………………………………………………….…………………..  

 

Ly iși puse capul intre mâini. Cu socrul său nu putea acum să dea ochii. N-ar fi rezistat tensiunilor. Tatălui său i-a povestit însă totul. Și acesta a rămas bineinţeles, șocat. Totuși, ceva dinăuntrul lui, din inima lui de tată iubitor l-a înţeles. Ca întotdeauna când făcea fiul său o năzdrăvănie. Era doar fiu de căpetenie războinică și i se permite orice! Așa erau legile junglei. Acum, însă, Ly rămase singur, numai el, cu conștiinţa lui. “Cum o să dorm singur în noaptea aceasta? Fără să-i simt corpul în braţele mele, lipit de al meu, să-i aud respiraţia“, gândi bărbatul. “De când ne-am căsătorit, am dormit totdeauna împreună. Un somn fără Violeta alături, mi se pare de neconceput. În fiecare noapte, adormeam îmbrăţişaţi, după ore de amor sălbatic. Teoria conform căreia contrariile se atrag, se dovedea din plin în cazul nostru. Atracţia existentă între noi era explozivă, ca o furtună în deşert. Aş fi făcut dragoste cu ea neântrerupt. Când ne priveam unul pe altul în ochi, nimic nu mai putea să ne oprească. M-am simţit atras de ea din prima clipa în care am văzut-o. Albul pielii ei delicate, cu miros de bebeluş, părul lung, lins, blond deschis mă atrageau la nebunie. Fiecare silabă rostită de Violeta mi se părea o licoare magică, dulce, care pătrundea în sufletul meu, şi topea inima mea sălbatică. Aş fi dorit să o ascult tot timpul. Timbrul vocii ei, atât de melodios, mă mişca până în adâncul fiinţei mele de războinic bantu”. Ly se întinse pe pat şi se gândi “ În clipa aceasta, cel mai frumos lucru care mi s-ar putea întîmpla ar fi să-i aud vocea cristalină, liniştitoare. Toate grijile, spaimele mele s-ar îndepărta ca printr-o vrajă. Violeta era atât de delicată, de lipsită de apărare încât aveam senzaţia că trebuie să o protejez permanent. Să o apăr de tot ce este rău. Pentru ea aş fi luptat cu oricine, oricând… şi mi-aş fi riscat chiar viaţa proprie. Ce mult îmi plăcea să o ţin în braţe… întrega noapte… parcă pentru a o apăra de vreun duh al întunericului, fermecat de fiinţa ei. Am iubit-o la nebunie pe Violeta,,, cum nu am mai iubit vreodată o femeie…și o mai iubesc, încă… deși poate nimeni nu ar înţelege asta. Ce voi face fără ea? De când ne-am cunoscut, nu a existat zi în care să fim despărţiţi. De când ne-am căsătorit, nu a fost noapte în care să nu fim împreună. Numai cu Violeta mă simţeam a fi întreg. Era pentru mine sufletul pereche, care mi-a fost hărăzit pentru totdeauna. Una ca ea, nu va mai exista în viaţa mea! Şi nici în vieţile viitoare! “.  

 

Atracţia irezistibilă pe care a simţit-o când a văzut-o prima dată, atunci la “Balul bobocilor“ de la “Academia de Studii Economice“ era încă vie în inima lui, în sufletul lui, în fiecare părticică din corpul său.  

 

”La mine, la “Politehnică“, nu prea sunt fete. Și acelea, puţine ca număr fug de mine, ca de dracu…ce proaste! Ce, le mănânc? ”, gândi Ly . A.S.E.-ul era însă plin de studente! Care mai de care mai frumoase! Și nu cu fiţe, ca politehnistele! ”.  

 

Atunci, pe podiumul sălii de festivităţi, când a apărut Violeta și a fost declarată “Miss Boboc ASE“, Li a avut senzaţia că vede un înger din ceruri care a coborât pe pământ, printre muritorii de rând! Nu mai văzuse o fiinţă atât de dulce, de atrăgătoare…  

 

”Dar oare se va uita la mine vreodata zeiţa aceasta?” se întrebă atunci Ly, visător.  

 

Când Violeta se strecură în ringul de dans, Ly o întâmpină cu atitudinea sa mândră de conducător de triburi sălbatice, ca și cum ar ataca o gazelă din jungla sălbatică… și fetei i-a plăcut mult abordarea aceasta neobișnuită. De obicei, toţi știau că-i fata ministrului și i se gudurau în jur, ca niște căţeluși speriaţi, să-i satisfacă toate voile…  

 

Bărbatul acesta, însă, era altfel decât cei cunoscuţi de ea. Era sigur pe el, curajos… și lucirile din privirea lui sălbatică, ca a unui tigru sângeros, aveau în ele ceva fascinant, ceva deosebit…  

 

Fata nu a regretat deloc alegerea sa. Tânărul negru dansa incredibil. Mișcările acestuia, de felină aveau ceva din elasticitatea arcuirilor și a săriturilor unei pantere agile, dar și din fineţea extensiilor delicate ale antilopei hăituite de feline, prin jungla africană, de vreun animal de pradă. Simţi apoi, că Ly avea mâinile calde, ca nisipurile africane, dogorâte de arșita soarelui înfierbântat și le cuprinse pe ale ei, delicate, albe și reci, aşa cum le avea ea de obicei. Avu impresia că şi inima bărbatului african pârjolea totul in jurul său, ca razele solare arzătoare în deşert. ”Cum oare putea iubi omul acesta atât de înfocat ?” se întrebă ea.  

 

- Este şeful de promoţie din an! îi explică Violetei Ba, prietenul și compatriotul acestuia, cu care venise în România și care-l însoţea de obicei, peste tot unde mergea… mai puţin la cursuri.  

 

Ba era însă copilul unor oameni săraci, din popor. Partidul socialist din ţara sa l-a trimis, la învăţătură, pe cheltuiala statului și el trebuia să se întoarcă în patria sa, cu diplomă universitară și să practice cele invăţate, adică meseria. Era mai mic de înălţime și extrem de slab, ca negrii subnutriţi din ţările africane subdezvoltate, aşa cum erau prezentaţi la diferite televiziuni, la emisiunile de ştiri sau în filmele documentare. Cunoștea foarte puţin limba română și nici la învăţătură nu era prea bun. Nu îl atrăgea deloc. Noroc cu Ly, care îl ajuta întotdeauna. De obicei, lui Ba îi cam plăcea să tragă chiulul de la orele de curs…  

 

La Universitate, când se făcea prezenţa la cursuri și profesorul striga numele Ly, acesta răspundea întotdeauna cu ”Da! ”. Apoi cadrul didactic striga numele lui Ba, care de obicei nu era prezent. Și studenţii, colegii de grupă spuneau în cor ” Ba! ”, pentru a confirma lipsa lui dar și să glumească cu jocul de cuvinte care se forma printr-un astfel de răspuns.  

 

Ly avea aproape doi metri, structură atletică, câteva tatuaje care reprezentau poziţia sa în cadrul colectivităţii ce o conducea, realizate conform tradiţiei sale strămoșești, rămase din cele mai vechi timpuri și la care niciun urmaș nu renunţase până acum. Mai era însă ceva, care te făcea să te gândești. că el este un om special, un conducător, o căpetenie - modul său de comportare, poziţia corpului, felul de abordare…  

 

Și când Ly se duse și cumpără un trandafir roșu, ca sângele și-l oferi Violetei, totul îi păru fetei extrem de romantic… și unic… întrucât gestul contrasta teribil cu figura sa dură, sălbatică…  

 

Amândoi au fost atât de impresionaţi unul de celălalt, încât senzaţia reciprocă a fost de iubire la prima vedere.  

 

Ly era încântat că era în sfârşit apreciat la adevărata sa valoare, de o persoană și nu de oricine! De cea mai minunată fiinţă feminină pe care o văzuse vreodată! O adevărată Marlyn Monroe din Romînia actuală, prezentă în carne și oase, pe care însă o putea vedea faţă în faţă, în realitate, nu într-un film sau vreo fotografie și care părea mult mai dulce, mai apetisantă, decât cea din poze sau pelicule… să o mănânce, din cap până în picioare…  

 

Bărbatul se gândi că trebuie să se poarte cu Violeta cât mai delicat cu putinţă. Era obișnuit ca, studentele de la Politehnică, colegele lui de grupă, și cele de an, dar chiar și cele din anii mai mici, să îl respingă imediat… se speriau întotdeauna de înfăţișarea lui sălbatică. Și se mutau imediat din bancă, dacă se așeza cumva lângă ele. Iar altele, cu care dorea să converseze puţin, nici măcar nu-i răspundeau la întrebări. Se făceau că nu înţeleg ce glăsuiește. Atitudinea și reacţia Violetei l-au încântat pe Ly. Fata nu avea complexe că vorbește cu un negru. Mai ales că, unii oameni aveau multe prejudecăţi legate de acest lucru. Existau două mituri legate de acest subiect. Dacă o femeie avea relaţii cu un negru, era imediat considerată frivolă și devenea etichetată drept ușuratică. Se spunea că, după o relaţie cu un negru, despre care se știa că sunt mai dotaţi din punct de vedere fizic, femeia nu mai ar putea avea relaţii cu un alb, deoarece nu mai putea fi satisfăcută de acesta. Nu se știe cine lansase aceste concluzii. Dar probabil tocmai cele care au fost și au cunoscut această situaţie, au transmis aceste explicaţii, deoarece o persoană din exterior, nu putea cunoaște aceste lucruri atât de intime.  

 

Tatăl lui Ly îi trimitea permanent lădiţe cu fructe exotice din Africa. Ĩn România, nu se prea găseau în comerţ, decât foarte, foarte rar. Chiar Violeta, ca fiică de ministru, făcea destul de greu rost de asemenea delicatese. Așa că Li consideră că, foarte romantic ar fi să-i ducă fetei niște banane din patria natală, niște nuci de cocos uriașe sau portocale dulci și aromate.  

 

Ĩntâlnirile lor erau cât se poate de romantice. Trăiau amândoi un vis feeric, cu ochii deschiși, o poveste de dragoste unică. Deveniseră dependenţi unul de celălalt... nu mai puteau trăi unul fără celălalt...  

 

Ministrul, tatăl Violetei, deși s-a împotrivit vehement de la început relaţiei dintre tineri, își iubea prea mult fiica și ca urmare i-a organizat o nuntă conform rangului său, cea mai fastuoasă posibilă, în condiţiile regimului socialist.  

 

Nici familia lui Ly nu a fost prea încântată de veste, dar nu se puteau împotrivi hotărârii fiului lor. Decizia era déjà luată și faptele consumate. Se văzuseră în faţa faptului împlinit. Nu se mai putea împotrivi nimeni căsătoriei lor şi unei așa mari iubiri.  

 

………………………………………………………………………………………………  

 

Trebuia să sosească echipa de la criminalistică, să preleveze probele. Nu putea aranja nimic în apartament. Trebuia să păstreze locul faptei intact. Așa i s-a spus. Ly era frânt de oboseală. S-a cufundat în fotoliul de plus, pufos și adormi rapid.  

 

……………………………………………………………………………………………….  

 

Era cu Violeta pe tărâmul Africii, pământul natal și erau împreună atât de fericiţi… nimic care să le umbrească viaţa nu exista în jurul lor…  

 

Soarele care ardea cu pasiune pământul, vegetaţia și vietăţile sălbatice, parcă intensificau iubirea lor unică, dogoritoare.  

 

Violeta era fascinată de peisaj, de natură și nici animalele sălbatice africane nu o speriau deloc. Privea pericolele cu inocenţă, candid, ca pe ceva imposibil. A venit fără frică cu el și cu ceilalţi bărbaţi, la vânătoare. Și nu a speriat-o deloc leul fioros care a venit în apropierea sa, atras irezistibil de mireasma pielii ei delicate. Dacă Ly nu l-ar fi împușcat rapid, femeia ar fi fost victimă sigură a animalului sângeros. Iar șarpele impresionant, care se încolăcea pe trunchiul copacului secular i-a plăcut Violetei atât de mult, încât s-a apropiat inconștient de mult de el, să-l admire. Ĩi părea o apariţie fantastică … dintr-un basm pe care-l citise în copilăria sa…  

 

- Ai grijă Violeta, pitonul nu e o jucărie! Ești o pradă ușoară pentru el ! Ferește-te și dacă-ţi place, admiră-l de la distanţă! îi atrase atenţia Ly.  

 

- Dar ce frumos este! Nu mă mai satur să-l privesc! spuse femeia încântată de fascinanta reptilă.  

 

Acolo, în jungla africană, ea părea a zeiţă a pădurii, care înţelegea și iubea miracolul naturii, de parcă ar fi trăit în mijlocul acesteia dintotdeauna. Era zâna arborilor seculari, prinţesa gingaşelor antilopelor și a zebrelor tărcate, regina leilor fioroși și a girafelor gigantice…  

 

Printre tufișuri se auzi un scâncet ciudat și Violeta se îndreptă instinctiv, în acea direcţie. Descoperi surprinsă, printre crengile încolăcite și în frunzele cu margini înţepătoare, un drăgălaș pui de leu. ”Cea care m-a atacat, era deci leoaica. Ĩși apăra puiul”, gândi ea. Și luă micuţul leu în braţele sale. Din momentul acela, acesta deveni prietenul ei cel mai bun, mai apropiat, din continentul african.  

 

Nopţile africane îi păreau Violetei adevărate feerii ale naturii. Trăia totul ca într-o poveste… părea totul atât de romantic…ea, în braţele lui Ly admirând imensitatea cerului gri-albastru cu reflexe rozulii-sângerânde și ascultând sunetul unic al misterioasei junglei africane, străpuns din când în când de un urlet, care departe de a părea înfiorător, dimpotrivă, se armoniza perfect cu mediul sălbatic al continentului.  

 

Deodată, Ly simţi dogoarea unor flăcări imense, ce spulbera vegetaţia din jur. Animalele fugeau înspăimântate. Focul îi înconjura pe el și pe Violeta.  

 

- Ai grijă! și se repezi să stingă flăcările ce cuprinseră hainele și părul Violetei.  

 

Ly se trezi speriat. Totul îi părea încă atât de real...flăcările, fumul… focul și frica… spaima incredibilă…  

 

”Nu sunt în Africa! Dar ar fi fost mai bine dacă rămâneam amândoi acolo…”, gândi bărbatul.  

 

Aici, în România, s-a simţit totdeauna frustat. Pe stradă, în mijloacele de transport era văzut ca o ciudăţenie. Apariţia lui era o raritate. Şi în orice loc de pe pământ, cel mai greu este de luptat cu prejudecăţile. Oamenii se fereau… se mutau de lângă scaunul pe care se așeza lângă ei în metrou sau în tramvai. Fetele de la facultate nu vorbeau cu el. Se fereau ca de ciumă. Nu găsea femei decât dacă plătea. Și el bani avea, din belșug. Doar tatăl său era în ţara natală, printre primii oameni din stat. Problema cea mai spinoasă era că prostituţia în ţară era interzisă și legea se respecta exact cum era scrisă. Fiind socialism, nu existau șomeri, persoane care să vrea să muncească și să nu aibă loc de muncă. Femeile mergeau toate la serviciu, cu excepţia celor întreţinute de soţi şi a pensionarelor. Dacă era găsită o persoană fără lucru, era imediat luată de Miliţie și trimisă la muncă. Așa că, femeile care prestau această activitate erau în număr extrem de mic și o practicau ferite de ochii autorităţilor. Astfel Ly trebuia să plătească foarte mulţi bani pentru așa o prestaţie.  

 

”Româncele sunt frumoase”, gândi Ly. ”Dar Violeta este cea mai minunată dintre ele…sau mai bine spus, era. Ea a fost singura care m-a plăcut și m-a admirat întotdeauna, fără niciun interes, fără a fi atrasă de banii mei, de poziţia mea. Pentru că și ea avea bani destui. Tatăl ei, ca ministru, putea să-i cumpere orice… bineânţeles în limitele pe care le prevedea regimul socialist… care nu permitea nici securiștilor de frunte, un lux ostentativ. indecent”.  

 

”Cel mai frumos revelion din viaţa mea a fost cel petrecut cu Violeta și cu grupul ei de prieteni, la Tușnad”, îşi aminti Ly.  

 

Staţiunea era minunată atât iarna, cât și vara. Avea locuri cu păduri desprinse parcă din basmele fascinante ale lui Andersen, cu peisaje de poveste, încât aveai impresia că dintre copaci îţi poate apărea oricând o zână magică, spiridușul sprinţar al pădurii sau chiar o fioroasă Baba Cloanţa.  

 

”Am fost cazaţi la hotelul cel mai luxos din oraș. Dar și celelalte locaţii erau superbe. Petrecerea de Revelion a fost fantastică. Și meniul mi-a plăcut, deși era imposibil să servesc din tot ce era pe masă - antreurile, grătarul de porc și friptura de curcan, consomé-ul, păstravul la cuptor, cu garniturile aromate corespunzătoare și bineânţeles deliciosul tort de ciocolată cu frișcă, profiterolul, salata de fructe exotice și clătitele cu dulceaţă ”.  

 

Cu grupul Violetei, cu tineri foarte glumeţi s-au distrat și-au dansat nebunește toată noaptea.  

 

A doua seară, în local s-a organizat un Carnaval ad-hoc. “Pentru că nu aveam haine pregătite pentru așa ceva, eu și Violeta am făcut schimb de haine. Era singura soluţie să putem participa. Atunci i-am lărgit cusăturile de la rochia ei de gală. Aproape i-am rupt-o. Cred că nici nu a mai purtat-o de atunci. Era mult mai subţirică decât mine”, își aminti Ly. ”Dar ce mult mi-a plăcut concursul de dans! Trebuia să dansăm, ţinând în gură o lingură pe care stătea un ou. Ce distractiv! Oul trebuia să nu cadă pe jos, în timpul dansului, care consta dintr-un mixaj din melodii de diferite ritmuri, de la cel delicat al valsului și al romanticului tango, la cele sălbatice de samba, salsa, fox… am rezistat până aproape de final… ”.  

 

Zilele cât au fost în staţiune, au dormit numai câteva ore pe noapte. Căci după masa de seară de la restaurant, care se închidea la orele unsprezece, aşa cum permitea regimul socialist, mergeau într-una din camerele de hotel și jucau cărţi toată noaptea. Tot grupul lor fuma, mai puţin Violeta. Ĩncercă și ea, pentru a se conforma cu ceilalţi. Pufăia numai ţigările. Din când în când, Ly și Violeta dispăreau în camera lor.  

 

- Ce-aţi făcut acolo, șmecherilor? îi întrebau prietenii la întoarcere.  

 

Curând, se obișnuiseră toţi ca, în timpul activităţilor ce le desfășurau în grup, din când în când, perechea de amorezi să dispară cât mai des. Și nici nu mai întreba nimeni de ei. Nici măcar în glumă…  

 

Ĩn zilele următoare au vizitat pădurile și izvoarele staţiunii, în mare parte, sulforoase. Gheaţa transparentă ce învelea frunzele de diferite configuraţii și crengile copacilor oferea ochilor privitorilor un spectacol incredibil, ireal. Izvoarele, cu formaţiunile tip stalactite și stalacmite de apă îngheţată în jur erau fermecătoare. Faptul că nu erau singuri era benefic. Deoarece să te plimbi iarna prin pădure liniștit, nu o poţi face decât într-un grup, dacă nu vrei desigur, să ai parte de întâmplări neplăcute, neprevăzute.  

 

Ĩntr-una din zile a fost organizată o plimbare la lacul din apropierea staţiunii. Drumul prin păduri a fost plăcut, deși era foarte frig. Iar lacul îngheţat avea farmecul lui propriu, deși nu se asemăna deloc cu cele cunoscute, africane, nici ca aspect, nici din punct de vedere al vegetaţiei ce-l străjuia…  

 

Ly și Violeta s-au căsătorit la sfârșitul lunii aprilie. Ministrul, tatăl fetei a avut grijă ca nunta lor să fie minunată și fastuoasă, în limitele permise de regim. Apoi, tinerii au plecat imediat la mare, în staţiunea Neptun. Dar nu singuri. A venit și grupul Violetei. Era oarecum plăcut cu prietenii. Studenţii nu-i deranjau și cu ei nu se plictiseau deloc, se puteau distra tot timpul.  

 

Atunci, Ly, văzu o altă mare, diferită de cea din patria sa natală. Ĩn mai, nu se putea face baie în ea, temperatura era prea scăzută, dar peisajul marin putea fi admirat în voie. Căci întinderea de apă își exercită atracţia sa irezistibilă, indiferent de locul în care există. Fiecare mare te vrăjește în modul ei propriu, te farmecă în maniera ei unică…  

 

Staţiunea Neptun devenise de 1 mai o staţiune a studenţilor, un tărâm al tinereţii veșnice. Mulţi dintre ei, dintre cei care erau printre primii la învăţătură, primiseră bilete gratuite de la Uniunea Tineretului Comunist. De când intrai în oraş, se auzeau acordurile muzicale ale ultimelor șlagăre internaţionale lansate. Și tinerii își mișcau corpurile ritmat, oriunde se aflau, pe străzi, pe plajă, în gară sau localuri…  

 

Ly era primul din an, la Universitatea Politehnică, dar nu a solicitat bilet gratuit. ”Sunt facilităţile pentru săraci”, gândi el. A cumpărat bilete pentru el și Violeta, pe aceeaşi filieră cu cea a grupului ei de prieteni, pentru a-i face pe plac iubitei. Amicii fetei nu prea îl admirau, chiar îl ironizau și glumeau pe seama lui uneori, când nu era de faţă. Iar Ly i-a surprins nu o dată, făcând acest lucru. Îi tolera însă, pentru Violeta. Dorea ca aceasta să fie pe deplin fericită, să nu ducă lipsă de nimic, așa cum totdeauna, în copilărie și adolescenţă ei, tatăl ei, i-a satisfăcut toate dorinţele. Nu vroia ca Violeta să regrete vreodată faptul că s-a căsătorit cu el.  

 

………………………………………………………………………………………………. Trecuse un an de la căsătoria lor. Un an minunat, fără probleme!  

 

Petrecerea la care au fost invitaţi de Paști, a fost însă cea care le-a adus nenorocirea în familie. Ca să nu meargă lumea la Biserică, toate discotecile erau deschise. Funcţionau în această noapte, permanent.  

 

A doua zi de Paști, Ly își aminti că a fost cu grupul de prieteni ai Violetei. Și ea era sufletul petrecerii. Toţi bărbaţii erau atrași de delicateţea și veselia tinerei femei, de frumuseţea ei neobișnuită. Ochii tuturor erau aţintiţi asupra ei, când dansa, când povestea, când zâmbea… parcă doreau cu toţii, a lor să fie! Și lucrul acesta îl îngrijora pe Ly! Cu toate că știa că, Violeta nu s-ar fi uitat la alt bărbat decât la el. Numai pe el îl iubea. Avea deplină încredere în ea. Și totuși, privirile acelea cu tupeu, îl înnebuneau… parcă toţi ar fi dorit femeia lui. La el, în Africa, nu s-ar fi întâmplat așa ceva… dar aici, în Europa…  

 

Oboseala cu dansul neîntrerupt din discoteci, din noaptea de Paști, ritmurile asurzitoare și petrecerea finală, i-au fost fatale… Simţi, deodată că nu mai este el, Ly cel actual, era complet altul, unul dintr-o altă viaţă, anterioară, din misterioasa junglă africană, în care el era un sălbatic neânfricat al tribului său de războinici, cu obiceiurile şi ritualurile specifice moştenite cu sfinţenie, din moşi-strămoşi... Parcă ar fi băut o licoare aducătoare de nebunie. Și toate frustrările sale, le-a revărsat atunci pe biata Violeta, cum au ajuns în apartamentul lor din Piaţa Romană. A luat-o în braţe aprig, a sărutat-o patimaș și buzele i-au ajuns pe sânii ei, înmiresmaţi, rotunzi ca niște grepfruit-uri rosé. Și atunci mușcă din ei cu putere, cu dinţii săi puternici, ascuţiţi și extrem de albi. Femeia ţipă de durere. Instinctual, pentru a o potoli, o mușcă de gât, de vena jugulară. Acesta a fost doar începutul. Petrecerea la care a fost prezent, trezise în el sălbaticul, imposibil de oprit. Nu se mai putea controla. Parcă nu ar fi fost el, Ly cel din prezent. Părea că ar fi unul din altă viaţă, din alt timp, o epocă în care ceea ce făcea el acum, părea cu totul și cu totul normal. Simţea că o mai făcuse și de alte dăţi, chiar dacă nu mai înfulecase carne atât de dulce și albă… nu era pentru el, prima dată când savura așa ceva. Parfumul cărnii si aroma sângelui l-au făcut să acţioneze ca un leu înfometat, ce se arunca vijelios asupra prăzii… ca un animal sângeros, care nu mai avea în el nimic uman…  

 

Realiză ce făcuse, abia după ce era prea târziu. Parcă se trezise dintr-un coşmar. ” Nu am fost eu cel care am făcut aşa ceva”, gândi Ly. ” Violeta era totul pentru mine, era femeia vieţii mele, nu puteam să-i fac vreodată ceva rău. Și, totuşi, ce s-a întâmplat, cu mine? ”.  

 

O iubea la nebunie şi ea era atât de îndrăgostită de el. Doar a luptat cu toţi pentru el. Cu severul său tată, ministrul, cu mama sa, cu agenţii de la Securitate, care nu au văzut cu ochi buni aceasta uniune… cu răutăţile colegelor ei, invidioase… cu glumele prietenilor. Și el, cum a răsplătit-o… a pedepsit-o pentru decizia luată. Ea, Violeta și-a plătit iubirea pentru el, cu sângele său…  

 

Primul care a aflat ce a făcut Ly, a fost tatăl său, pe care l-a sunat imediat.  

 

- Eu ţi-am spus că nu o să iasă bine. Ţi-am zis să–ţi iei o soţie de la noi, o negresă de-a noastră, așa cum fac și au făcut, toţi din familia noastră. Lasă că te scap eu de năpastă. Te aștept curând în ţară. Pleacă cât mai repede de acolo. Tatăl Violetei ţine la ea foarte mult și este în stare să facă moarte de om pentru ea. Cum aș face și eu pentru tine, dacă ai păţi ceva rău, spuse bărbatul.  

 

- Aştept decizia autorităţilor. Nu pot pleca acum, pur și simplu, spuse Ly.  

 

Și dădu telefon la Miliţie să anunţe cele întâmplate.  

 

La început, miliţianul care a ascultat convorbirea, nu i-a venit să creadă urechilor cele auzite. A crezut că este o glumă. Datorită Securităţii, care monitoriza totul, crimele se întâmplau foarte rar și erau aspru pedepsite de lege.  

 

…………………………………………………………………………………..………………. La ușă se auzi soneria și apoi niște bătăi puternice în ușă.  

 

Ly deschise ușa. Erau doi bărbaţi îmbrăcaţi în costume sobre și elegante.  

 

- Suntem de la Securitate, domnii Făcăleţ şi Codeaţă. Vă rugăm să vă faceţi urgent bagajul. Avem sarcina de a vă însoţi până la aeroport. Aici aveţi biletul de avion. Și pașaportul cu viza. Odată urcat în avion, direcţia Africa, plecaţi și nu vă mai întoarceţi aici, niciodată! spuse unul dintre ei. Și astfel, nu veţi avea probleme.  

 

Ly avea déjà bagajele pregătite. ”Deci aceasta a fost decizia”, gândi el. ” Nu voi fi închis. Probabil pentru că doresc, să se menţină relaţiile diplomatice fără inconveniente. Din cauza aceasta nici nu s-a dat publicităţii, nu s-a mediatizat cazul…” continuă Ly șirul gândurilor, ”dar pe Violeta eu am iubit-o, ca pe nimeni alta și cum nu voi mai iubi așa niciodată vreo femeie, în viaţa mea. Voi rămâne totdeauna, cu o profundă durere în suflet, când mă voi gândi la ea. Poate pământul miraculos al Africii, oamenii ei, îmi vor da puterea necesară să merg mai departe, mă vor ajuta să trec peste aceasta amară suferinţă...”.  

Cenaclu Literar: