”Nu încercați!” Așa stă scris pe mormântul alcoolicului acela nebun care a fost Bukowski. A fost bețiv, afemeiat, cartofor inveterat, mitocan, calic, haimana și, în zilele lui cele mai proaste, … a fost poet.

”dacă nu vine explodînd
din tine
în ciuda a orice
nu o face.
numai dacă vine neîntrebată
din inima și mintea și gura și
viscerele tale
nu o face.
dacă trebuie să stai cu orele
holbîndu-te la ecranul calculatorului
sau aplecat deasupra mașinii
tale de scris
căutînd cuvintele,
nu o face.
dacă o faci pentru bani
sau faimă,
nu o face.
dacă o faci pentru că
dorești femei în patul tău,
nu o face.
dacă trebuie să stai acolo
și să o rescrii din nou și
din nou,
nu o face.
dacă e muncă grea
doar gîndindu-te despre ea,
nu o face.
dacă încerci să scrii ca
altcineva,
uită de asta.
dacă trebuie să aștepți pentru
ca să răcnească din tine,
atunci așteaptă răbdător,
dacă nu mai răcnește
din tine,
fă altceva.
dacă dintîi trebuie să o citești
soției tale
sau prietenei sau prietenului
sau părinților tăi sau
oricărei alte persoane
nu ești pregătit.”
(Charles Bukovski, dacă vrei să fii un scriitor)

Dar Bukowski și-a dorit foarte mult să fie scriitor, deși  scrierile lui au fost respinse ani la rând de toate revistele, de toate agențiile,  de toate editurile. Toată lumea spunea că sunt groaznice, necizelate, că provoacă repulsie, că sunt obscene. Și, pe măsură ce teancurile de scrisori de respingere erau tot mai mari, Bukowski aluneca între-o depresie alimentată de alcool care avea să-l urmărească toată viața. Lucra la poștă unde sorta scrisori și era plătit mizerabil. Tot ceea ce câștiga se ducea pe alcool și pe prostituate. Așa au trecut treizeci de ani, mare parte fiind învăluiți într-un amestec confuz de alcool, droguri și jocuri de noroc. Când a împlinit 50 de ani, ironia sorții a făcut ca un editor de la o mică editură să se intereseze de scrierile sale. Editorul nu avea cum să-i garanteze cine știe ce venituri sau vânzări, însă, nu se știe din ce motiv anume, îl îndrăgea pe acest bețiv și era hotărât să-i dea o șansă. Din fericire, și poetul a înțeles că e o șansă care s-ar putea să fie și ultima așa că i-a spus editorului: ”În ce mă privește, de-acum e una din două- ori rămân la poștă și-mi pierd mințile... ori plec, o fac pe scriitorul și mor de foame.  Am hotărât că vreau să mor de foame.” După semnarea contractului cu editura a scris primul său roman, într-o săptămână, intitulat Poșta. Dedicația de pe prima pagină a fost simplă: ”Pentru nimeni”

”cînd într-adevăr este timpul,
și dacă ai fost ales,
se va face
de la sine și va continua să
se facă
pînă cînd vei muri sau va muri
în tine
nu există o altă cale
și niciodată nu a existat.”

Charles  Bukowski avea să devină faimos ca poet și ca romancier - a publicat șase romane și sute de poeme - cărțile sale vânzându-se în peste două milioane de exemplare. Deși viața lui e, pur și simplu, o întruchipare a visului american, pare straniu că pe piatra lui de mormânt stă scris: ”Nu încercați”.

”nu fi ca atît de mulți scriitori
nu fi ca atîtea mii de
oameni care se consideră scriitori,
nu fi nasol și
plictisitor și pretențios,
nu fi consumat cu iubirea de sine
bibliotecile lumii au căscat pînă
la adormire
din cauza acestui fel de scriitură
nu te alătura la asta
nu o face.
numai dacă vine din sufletul
tău ca o rachetă,
numai dacă stînd nemișcat te-ar
aduce la nebunie sau suicid
sau crimă,
nu o face.
numai dacă soarele din interiorul
tău îți arde viscerele
nu o face.”

(Charles Bukovski, dacă vrei să fii un scriitor)

Adevărul este că Bukowski a fost un luzer. Și el știa lucrul ăsta. Succesul său nu a fost consecința ambiției, ci...culmea! a faptului că el a știut că este un ratat. Problema este că și-a acceptat condiția și a scris cu onestitate despre ea. N-a încercat niciodată să fie sau să pară altceva decât ceea ce era. Farmecul scrierilor sale vine tocmai din această sinceritate cu sine însuși - în special, în aspectele cele mai negative ale personalității sale - și de a vorbi pe șleau despre eșecurile sale.  Nu i-a păsat nici cât negru sub unghie de succes. A ajuns faimos dar și-a păstrat obiceiul de-a veni beat la lecturile de poezie, de-a încerca să se culce cu orice femeie îi ieșea în cale, de a-și arăta organele genitale în public. Faima și succesul nu l-au făcut un om mai bun. În definitiv, omul fericit e, pur și simplu, fericit... dacă este. Dacă nu, nu...

”carnea învelește oasele
și ei pun și-o minte acolo
și uneori și-un suflet
și femeile sparg vaze
de pereți
și bărbații beau prea mult
și nimeni nu-și găsește
perechea
dar o țin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea învelește oasele
și carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nici o șansă:
sântem prizonierii
aceluiași scenariu.

nimeni nu-și găsește
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

(Charles Bukovski,  Singur cu toată lumea)

Până la urmă, avea dreptate alcoolicul acela nebun de Bukowski când spunea: ”Toți vom muri, toți până la ultimul. Ce balamuc! Numai pentru asta și ar trebui să ne iubim unii pe  ceilalți, dar nu ne iubim. Suntem terorizați și aplatizați de mizeriile vieții; suntem consumați de nimicuri”.

”oricine trebuie să-nțeleagă
că totul îi poate dispărea într-o
clipă:
pisica, femeia, slujba,
o roată din față,
patul, pereții, camera,
tot ce-a clădit în jurul lui
e clădit pe nisip-
și orice cauză,
indiferent cât de îndepărtată:
moartea unui copil în Hong Kong
sau un viscol în Omaha...
te poate distruge.
toate porțelanurile tale
zob pe podea în bucătărie,
și femeia intră și te găsește
beat în mijlocul dezastrului:
o, Doamne, ce-i cu tine?
și-i răspunzi: nu știu,
nu știu...”

(Charles Bukovski,Tragi de-o sfoară, miști păpușa)