eternitate
Submitted by Maria Sava on 07/25/2014 - 23:51.
dincolo de râu
noaptea cea neagră coboară
ca un cheag de sânge
pe fundul inimii
de-a lungul apei
printre arbuştii ţepoşi de măceş
păşesc alături
pribeagul şi câinele său
-ochii rotunzi, câineşti poartă-n adâncuri
chipul
inima
şi suferinţa stăpânului
în sufletul lui de pribeag
omul simte
cum se avântă-nsetate sute de păsări
suspendat între două lumi
îşi numără singur
orele putrede
aşa cum râul învolburat
îşi numără
aceleaşi pietre de mii ani .
Comentarii