Poezii

timp în timp adormit

timp în timp adormit

 

 

 

timpul trecea obosit pe lângă mine

jilav ca o dimineață de toamnă

o pendulă veche

neîntoarsă de ani

îi măsura trecerea oarbă

livid ca un mort

timpul meu

-timp de gheață-

se lovea de pereții camerei

fără ferestre

la fel de stingher

ca sertarul  întredeschis al unui scrin

 aruncat

în podul cu vechituri

într-un târziu

mi-a șoptit

Cenaclu Literar: 

sunt clownul

 

 

 

 

sunt clownul cu buzunarele

pline de îngeri

de flori

și de frunze uscate

în patria mea

nici zăpada

 nu mai poartă noblețea morții

dimineața

mă preschimb într-o pasăre

mare

pe aripi port

cerul

soarele

și kilometrii de drum străbătut

în nopți

cu lună plină

sunt  zborul adormit

la încrucișare de vânturi

atât de singur

ca lama unui cuțit

Cenaclu Literar: 

singurătate

 

 

 

 

 

să nu ne facem prea multe iluzii.

din viaţă plecăm

ca un ţipăt de pasăre

în zbor împuşcată

iubirea

 cu timpul

se uită

în urmă rămân

totdeauna

 lacrimi neplânse

-fierbinţi precum  lava-n  adâncuri-

în  lucruri tăcute

mărunte…

în cartea

 citită-ntr-o noapte ploioasă

în tabloul

pictat cu o zi înainte

în cana

cu  urma buzelor  tale

Cenaclu Literar: 

orizont

în noaptea ieșită din timp

imensa pasăre ciudată

aștepta pe plaja pustie

valul izbăvitor al mareei...

 

în răstimpuri,

vântul aduna șoaptele risipite

le purta dincolo de geamandură

înspre largul învolburat al mării

amestecându-le cu glasurile din adâncuri

într-un palid ecou

le purta,  mai târziu, printre stânci

lăsând în urmă doar aerul rece al serii...

 

la orizont

se înălțau coloanele unui templu

despărțind zecile de oglinzi

Cenaclu Literar: 

trepte către cerul din noi / gradini verso il cielo dentro di noi

călători de o noapte 
am străbătut împreună lumea viselor pure
o vreme mi-ai vorbit în tăcere
cuvintele criptice au luat foc în adâncul sufletului meu
ascultând o tristă ghicitoare 
la care numai morţii ar fi putut să răspundă
la capăt de drum ne-am oprit şi ţi-am spus:
eu mă voi întoarce dar tu vei locui de-acum aici
şi multe lucruri ţi se vor întâmpla
prin lume 
împovărat de darurile stranii ale vieţii vei umbla
cu sentimentul unui veşnic exilat

Cenaclu Literar: 

arhei

 

„Archeus este singura realitate pe lume, toate celalalte sunt fleacuri – Archeus este tot… “

(Mihai Eminescu)

 

 

pe drumul de oase al păsărilor nopţii

în bătaia brizanţilor silenţioşi  dinspre mare

am adăstat  pe faleza pustie cu ţărmul albit de săratele valuri

 doi albatroşi loviţi de furtună cu aripile

frânte de apa-ngheţată

timpul murise.

între noi coborâse

o lume de umbre apăsând blând pe pleoape

Cenaclu Literar: 

nopţi

în fiecare seară mă rog:

o, de n-ar mai fi nopţile...

ce binecuvântare mi-ar atinge cu aripa-i

durerea ce-o port!

 încet se lasă peste inimă

încă o noapte care-mi deschide venele

 se cuibăreşte în visele mele

lăsând să curgă

până la ultima picătură de sânge

rănile vechi înfloresc

pleoapele bolnave au uitat

minunea alinătoare ce adulmecă somnul

în acele clipe de  singurătate

 un dor  sfâşietor mă cuprinde...

măcar inima  ta  să fi bătut

Cenaclu Literar: 

premoniţie

"Fă muzică, Socrate, muzică!"

(Phaidon- Platon)

scria  un nou roman...

-ultima şi cea mai adevărată poveste, gândise el-

o umbră ca o adiere s-a rotit  pe deasupra manuscrisului

şoptindu-i că nu va apuca să-l termine

 a tresărit, a privit în jur puţin descumpănit...

Nimeni!

 

...la început îi luase inima

ca semn al recunoaşterii  dobândită în faţa Lui

apoi un ochi

spunându-i că aşa  îi va fi mult mai aproape

acum îi lua şi Speranţa

Cenaclu Literar: 

mâinile tale

ca doi pescăruşi albi

mâinile-ţi odihnesc pe piept

 aburul vieţii se înalţă către cerul sticlos de rece

lăsându-mă-n urmă cu toată durerea mea.

le fixez cu privirea...

 un  penel nevăzut 

întinde lin  urma de ocru

pe pânza însorită a zilei de martie

 în tăcere aştept  verdele mângâierii să adie

pe obrazul asprit de lacrimi

ziduri albe de lumină se  înalţă

în jurul tău

aerul rănit se îmbracă într-o mantie roşie

-acel roşu aprins  ca o minge de foc

Cenaclu Literar: 

metamorfoză / metamorfosi

 

pentru a câta oară moare omul din mine?

umbra paşilor mei

se pierde-n văzduhul cernit

cuvintele

mi se prefac în melci târâtori

 ce lasă în urmă o umbră de bale

 

mă opresc şi ascult-

de pe culmea colinei

văd marea tăcută oftând cu valuri triste

sub tălpile-mi aspre

iarba foşneşte uscată

amintind ucisa pădure de pini

şi dintr-o altă lume

doruri halucinante mă cuprind

-mă visez copac

din tălpi rădăcini răsucesc

neîmblânzite

puternice

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Poezii