Purtătorul de noroc

Purtătorul de noroc

Quote:

Labirint

seară de seară zbor
ca un fluture de noapte
în jurul unei lumi ciudate
care poartă numele tău
am obosit
şi aripile mele
şi- au risipit întreaga strălucire
fără nici un înţeles
mă gândesc că teama te face
să nu laşi
niciodată
nici o uşă deschisă
iar durerea mea
bate încet cu degetul
pe la toate crăpăturile
prin care iese lumina

Primăvara - anotimpul renaşterii naturii şi simbol al tuturor reînnoirilor şi speranţelor, are în pragul ei sarbătoarea Mărţişorului, chiar dacă în riturile mai vechi întâlnirea dintre anotimpul rece şi cel cald e marcată de sărbătoarea Stretenie (2 februarie), denumită şi Ziua Ursului (dacă ieşea ursul din bârlog în această zi, iarna era pe sfârşite, dacă nu încă urmau să vină geruri mari). Din vremuri străvechi Mărţişorul era considerat un fel de amuletă, care era purtată pentru ca primăvara ce vine să aducă rod bogat şi pentru ca fetele să aibă noroc. Tradiţia vine din vremuri preistorice, neţinînd de creştinism şi o putem considera cea mai frumoasă datină păstrată la români. Etnologii sunt de părere că Mărţişorul a fost moştenit de la romani, în calendarul cărora 1 martie coincidea cu începutul Anului Nou, luna martie fiind dedicată zeului Marte, divinitatea vegetaţiei şi a căsătoriilor, îninte de a deveni zeul războiului. "Romanii mai celebrau la 1 martie Matronalia, sărbătoarea femeilor, când bărbaţii ofereau daruri soţiilor. La români este ziua Babei-Dochia - personaj mito-folcloric, descinzând din străvechiul cult al Marii-Mame, zeiţă a pământului şi a vegetaţiei. În această zi femeile şi fetele (uneori şi copiii) puneau la gât câte o monedă găurită din metal strălucitor, de obicei argint, legată de un şnur împletit din lână, alcătuit din două fire: unul roşu şi altul alb, pentru a avea noroc la rodirea câmpului şi pentru a nu se pârli la soare sau ca să se facă frumoase şi drăgăstoase. Mărţişorul era purtat 9 sau 12 zile, după care îl legau de ramura unui copac tânăr, iar în mai mergeau să vadă dacă le-a rodit pomul, deducând din asta norocul sau nenorocul din acel an" (Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale). Împletirea firelor de origine animală (lână, păr) e legată de un simbolism al fertilităţii. Aceasta explică obiceiul agăţării firelor de crengile unui pom, pentru a-l face să rodească. Firele pentru mărţişoare erau pregătite la şezători, unde fetele îşi ţeseau propria soartă de femei, soţii şi viitoare mame, iar firele toarse de ele (nu doar cele cu care legau mărţişoarele) reprezentau legăturile simbolice virtuale ce urmau să le unească destinul cu preferatul inimii lor, dar şi cu viitoarele lor odrasle, pentru că firul este simbolul legăturii dintre nivelele lumii şi dintre toate obiectele şi fiinţele. Se consideră că Mărţişorul are un simbolism feminin, metalele din care era confecţionat la origine fiind argintul sau arama (nu aurul), ambele aprţinînd simbologiei feminine, selenare.

Chiar dacă despre Mărţişor s-a scris în nenumărate rânduri, dacă am putea generaliza, el este purtător de iubire şi noroc! În majoritatea culturilor roşul este culoarea focului şi a sângelui, a dragostei şi a vieţii, a speranţei şi a sacrificiului. Dar că firul roşu ar fi dragoste aprinsă iar firul alb puritate şi gingăşie, că ele ar defini unul caldura verii, altul gerul şi zăpada, că vecinătatea albului şi roşului e motivată de faptul că ambele culori ţin de paradigma vieţii, reprezentată de albul lapteleui şi roşul sângelui, nu mai contează pentru mulţi în zilele noastre. ªi întradevăr, este important că sărbătoarea s-a păstrat, că a rămas ceva ce face mai frumos începutul de primăvară la români, că ne aduce aminte să fim mai buni, mai luminoşi, mai frumoşi în adâncul sufletului nostru, că ne aduce aminte să dăruim ceva celor dragi şi să-i facem să zâmbească.

Magdalena Motz - Germania