I.

…şi pre Iisus blîndul l’a dat să se răstignească.(Marcu, XV, 15)

Netulburare de veci în tăriile Tale…

În sinea’Mi adîncă tronez întru Tine,
căutîndu-mă însu’Mi cunosc chipul Tău
pe tronul iubirii
Şi’n fiece clipă fiinţa’Mi în Tine se varsă,
şi pururea plin sînt de Tine întocmai cum locul
e plin totdeauna cu loc.
Iar ochiul tău arde în sufletul Meu.
…Părinte, primeşte şi astăzi cîntări şi ofrandă
şi cupa aceasta din parte-Mi…

Netulburare de veci în tăriile Tale.

II.

Eli, Eli, lama sabachtani?

(Marcu, XV, 34)

Noapte de veci pentru cel răstignit în el însuşi…

Căci la picioarele sale nu au să plîngă
aducătoare de mir,
şi nici un apostol nu-i va vesti mîntuirea…
În pînză eternă pre dînsul nu’l înfăşoară
şi nimeni n’au ars pentru el mirodenii
şi smirnă.
Părintele său îşi întoarse privirea în nouri
cînd el, dîndu’şi sufletul, roagă iertare…
O, sîngele său picurînd în ţărîna fierbinte
nu naşte altare de purpură şi nu se preface’n
orgii de garoafe aprinse… Iar cele trei lacrimi
nu s-au făcut mărgărint.

Noapte de veci pentru cel răstignit în el însuşi.

III.

Et sepultus resurrexit; certum est, quia impossibile es.

(Tertulianus, De Carne Christi, 5)

Şi celor din mormînturi vieaţă dăruindu-le…

Deasupra mormîntului vişinul crengile dalbe îşi
ninge,
albinele roiuri – puzderii au îmbulzit primăvara,
veniţi miriade, acesta e trupul cel veşnic şi dulcele sînge.
osana, osana în glorie, Maica-Fecioară!

Desleagă cătuşele morţii, ruşinea, mînia,
blestemul bicisnic şi teama, de gîndul cel rău ne sloboade,
milostiveşte poporul Român, mîntuieşte Rusia,
în numele Fiului Tău, care de-a dreapta îţi şade.
O, duh al luminii, pogoară vieaţă,
asupra acelui ce’s mort subt becisnice sorţi…
Flori dalbe de vişin, o Doamne, e primăvară,
e dimineaţă.
Christos a înviat din morţi.

Şi celor din mormînturi vieaţă dăruindu-le.