— Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie Știi unde e tutungeria?

Lina se gândește. Nu prea știe. Domnul explică:

— În târg peste drum de cofetăria aia mare Lina și-a adus aminte și face “Aha!”

— Să te duci acolo și să-mi cumperi un pachet de țigari Intim-club.

Și fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la țară, domnul o întreabă:

— O să ții minte, ori să-ți scriu pe hârtie?

”Ne place să considerăm modernismul ca fiind şic, „tare”, în ton cu era maşinismului, nerăbdător cu autorităţile şi dogmele epocilor anterioare. Şi nu greşim, numai că nu este, aşa cum credem uneori, şi ateist, cel puţin nu în sensul radical, actual, al termenului. De fapt, dacă privim ezoterismul ca un refugiu al superstiţiilor antice, atunci asta este cu adevărat modernismul.

În povestea lui Andersen, ”Crăiasa zăpezii”,  se povestește despre o oglindă diabolică care reflectă toate obiectele din jur sub formă denaturată. Slugile diavolului umblau cu oglinda prin lume și colindau țările astfel încât n-a mai rămas niciun om fără să se reflecte în ea. Apoi au vrut să ajungă în cer să-și râdă și de Îngeri și de însăși Creatorul. Cu cât urcau mai sus,  cu atât oglinda tremura mai tare din cauza schimonoselilor și ei cu greu mai izbuteau s-o țină în mână. La un moment dat, oglinda s-a strâmbat atât de tare încât au scăpat-o din mână și s-a făcut țăndări.