Era vremea când se iubeau fluturii,

Și tu îmi trimiteai zâmbete

În scrisorile de dragoste.

Eu le colecționam unul câte unul;

Pe unele chiar le înțepam cu un bold

În măduva sentimentelor

Și mi le înfigeam apoi în inimă,

Ca pe niște medalii de dor nerostit.

- Armamentul pentru control!

Striga comandantul de pluton,

Și mă regăseam din nou frecând țeava puștii

Cu aceeași murdară cârpa cu ulei;

Iar mâinile mele îți căutau deznădăjduite

Săruturile.

Era vremea când se iubeau fluturii,

Roiuri de petale albe ne curgeau peste gânduri...

- Nu știu unde să te găsesc, îmi spuneai;

Și cuvintele ți se transformau în frunze de nuc,

Și în ciorchine de strugure ți se transformau,

Și mai ales în buze sângerii cu arome de afine date-n pârg.

- Planton! striga comandantul de pluton,

Și mâna mea obosită tresărea speriată,

Alungând visul feeric spre cele patru colțuri

Ale holului lung și rece.

Și iarăși mă regăseam lustruindu-l frenetic:

Unu-doi, unu-doi, unu-doi;

Bocancii, frumos aliniați la perete,

Mă priveau cu un rânjet suspect...

Era vremea când se iubeau fluturii

Și sentimentele noastre zburau haotic

Și neînțelese

De la unul la altul...