havdalah

havdalah

 

A înțelege, a empatiza, a accepta...Ești perfect atunci când nu faci eforturi să devii perfect.

Înțeleg... ceea ce spui, ce faci...înțeleg obiectivul comportamentului tău.

Pot să accept sau nu. Asta ține de minte. Intellego, intellegere...

 

A empatiza...simt în interiorul meu ceea ce simți tu. E mai mult decât temerar să empatizezi cu celălalt. ”Eu” să fiu ”tu”. Ce miracol! Ce minune! Dar câtă nebunie și cât curaj să-mi frâng orgoliul și să mă așez în papucii tăi. N-am cum să simt întocmai cum simți tu, dar voi fi pe aproape.

 

A accepta... presupune să nu mă confrunt cu ceea ce ești, să nu mă lupt cu ceea ce gândești, să nu vreau să te fac mai bun ”spre binele tău”, să nu-ți pretind să te schimbi. Putem fi prieteni sau nu...

 

 Tu trebuie să-ți asumi cu onestitate că nu trebuie să te schimbi pentru mine, că nu vreau să te schimbi nici prin mine, nici pentru mine. Ești liber să decizi ce și când vrei să schimbi, dar fără să ții cont de nimeni, în afară de tine. Fiecare sămânță are scris în codul ei genetic felul în care va trebui să devină arbore. Orice constrângere din interior sau din afară e împotriva firii.

 

”O veche poveste spune că era odată, în palatul unui rege puternic, un om cam slab de minte care lucra într-un grajd. Într-o bună zi, regele s-a întors de la vânătoare, și-a lăsat vulturul alături de cal, în grajd, gândindu-se că va veni mai târziu să-l ia.

Servitorul, văzând pasărea și neștiind nimic despre vânătoarea cu vulturi, a spus cu voce tare:

-Bietul de tine...ființa lui Dumnezeu...ce ți s-a întâmplat?

Și luând o foarfecă, i-a tăiat ciocul, apoi i-a smuls ghearele și penele de pe aripi.

- Acum, da, arăți mai bine- a spus după ce și-a terminat treaba, acum ești un porumbel normal.”