Încă nu am uitat…
Deși luni de zile-au trecut
 Și nu am știut niciodată
 De ce trebuie să grăbesc pasul,
 Glasul să-l întemnițez într-o celulă de gând,
 Lăcrimând în amintirea ecoului ce se pierde în uitare,
 Aceeași zare se scutură zilnic de regrete
 Egrete se cuibăresc sub un cer tot mai mic
 Și-ntr-un plic, cuvinte ce nu-și doresc tăcerea. 
Deși luni de zile-au trecut
 De când, în secret, am rupt logodna mea cu marea,
 Cărarea iar mă cheamă să-nvăț pașii uitați...
 Știați de-atâta vreme cum merg prin umbre dese
 Culese cu-ndârjire, în șoaptă, la amurg!
 Dar încă știu cum curg sub pleoape și fericiri și vise
 Și interzise zboruri ce nu-și doresc căderea. 
Deși pe alte-alei, parcă-mpietrit am stat
 Încă nu am uitat să mă nasc din nou
 Într-un nou ecou de vers dezmorțit.
 Mi-am amintit ce înseamnă să oferi
 Pentru prelungite dureri,
 Poeme ce se nasc din tăceri,
 Din speranța de ieri, din iubiri nemurite,
 Din ne-mblânzite ierni și din gesturi pripite,
 Din zboruri de-albatroși ce marea îi cunună.
 Sub lună am învățat să mă nasc în culori,
 În poeme s-adorm, cu mângâieri de-aripe de îngeri 
 Ce-ți sărută fruntea atunci când tu sângeri. 
Încă nu am uitat...

Comentarii