”Învățătorul meu (Baal Shem Tov) mi-a dezvăluit că atunci când o persoană are o durere, indiferent că este fizică sau spirituală, ar trebui să mediteze la faptul că până și în respectiva durere îl poate găsi pe Dumnezeu. În acea durere, El stă doar ascuns de un veșmânt. Când persoana își dă seama de acest lucru, atunci poate înlătura veșmântul. Această durere și toate deciziile rele pot fi anulate.”

(Toldot Yaakov Yosef)

”Când Iacov a fost adus să se odihnească în Iosif și, astfel, soarele a fost unit cu luna, atunci a început o făurire de urmași, tatăl fiind Iosif. Căci acel râu curgător veșnic este cel care aduce roade pământului și din care generații sunt răspândite în lume. Iar soarele, chiar și când se apropie de lună, nu poate vedea vegetația fără ajutorul acelui  rang cunoscut  de Cel Drept (Tzaddik, înțelept).”

Zohar, II180A

Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi deși are o singură înfătişare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința ; nici n-o acceptă nici n-o înlătură. Aceşti oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.