Dezbinarea

 

Trei boi s-au dus odată la păşune.
Era o toamnă lungă şi târzie.
Nu mai găseau nimic ca să adune
Şi-n iarnă liniştiţi cu toţi să fie

Dar într-o zi cu-n lup s-au întâlnit.
Văzându-i că stau singuri să îndure
Şi-a zis norocul lui că a venit
Şi se gândea pe unul cum să-l fure.

Nu reuşea, căci boii se strângeau
Unul în altul, ameninţători.
Cu coarnele de rele se fereau.
Iarba scădea şi bruma e în zori.

Lihnit de foame lupul îi pândeşte
Şi într-o zi, pe doi mai mici de fel
Jupânul lup pe-un deal îi întâlneşte.
Se-apropie şi le vorbi astfel:

 Va ninge în curând, boul cel mare
Nici pic de iarbă nu va mai lăsa
S-aveţi şi voi. Vă cer o renunţare.
Daţi-mi-l mie şi îl voi mânca!

Astfel lupul mâncă boul bătrân.
După un timp din nou îi cercetă.
Cei doi nu se despart, lipiţi rămân.
Lupul vorbi spre cel mai mic aşa:

Nu mai e mult şi o să ningă iar.
Dă-mi-l pe-amicul tău, nu şovăi
Şi toată iarba vei avea în dar,
O să-ţi ajungă până va-nfrunzi!

Cel mic se lăsă păcălit. Apoi
Lupul flămând din nou la el veni:
Iarba s-a dus şi am rămăs doar noi.
Să te mănănc acum va trebui!

 Degeaba i-aminteşte micul bou
Că au avut o vorbă, a promis.
Acelaşi lucru s-a-ntâmplat din nou.
Au fost trei boi? Poate a fost un vis.

 **

Despre-ntâmplare îmi dau cu părerea
Şi spun ce spune altfel chiar şi cartea:

Unirea face orişicând puterea,
Iar dezbinarea va aduce moartea.