Prefața la volumul de traduceri al poetului Adrian Grauenfels

Prefața la volumul de traduceri al poetului Adrian Grauenfels

 

 

 

 

Când am fost întrebată dacă n-aş vrea să scriu câteva cuvinte despre un volum de poezie, prima reacţie a fost să refuz. Motivul principal  a fost că era vorba despre poezie şi eu nu sunt decât un simplu consumator de versuri, al doilea, că sunt traduceri şi mare lucru despre literatura israeliană din care sunt făcute traducerile, nu ştiu. Există câteva situaţii în care evit să mă exprim; cuvintele mi se par prea sărace în conţinut comparativ cu trăirile legate de relaţia mea cu divinitatea,  legat de muzică şi de poezie.  După o primă răsfoire a antologiei de faţă, am acceptat provocarea mai ales că traducătorul, poetul Adrian Grauenfels, nu de puţine ori mi-a oferit prilejul să trec dincolo de aerul greu respirabil al acestei lumi prin versurile sale. În cele câteva fraze pe care le voi scrie, n-am de gând să folosesc cuvinte mari, fraze pompoase, voit hermetice şi nu voi recurge la numele sonore ale unor filozofi spre a  epata virtualul cititor.

 

Primul lucru, pe care vreau să-l subliniez şi pe care cititorul aş dori să-l reţină, este marea generozitate a traducătorului de-a ne aduce în dar, acum, în preajma sărbătorilor, acest minunat volum cu poezie israeliană contemporană. Cum altfel, noi, cei născuţi şi trăiţi în alte culturi am fi putut avea acces la frumuseţea versurilor cuprinse între paginile volumului? „Traducerea este o artă, spune Amos Oz, este ca şi cum ai cânta un concert de pian la violoncel, lucru absolut posibil cu condiţia de a nu folosi violoncelul de parcă ar fi un pian.”

 Să ţinem cont şi de faptul că doar regretatul Sebastian Costin a mai publicat o traducere a poeţilor israelieni contemporani, în limba română

Munca traducătorului este una dificilă şi frumoasă, însă cel care se înhamă la un astfel de travaliu trebuie să ţină cont de câteva lucruri esenţiale. O bună traducere înseamnă o poezie la fel de valoroasă precum originalul chiar dacă o cunoscută butadă spune: traduttore- traditore. În primul rând orice poezie bună are un sunet al ei, particular în limba de origine, o muzică aparte redată de alternanţa şi frecvenţa dintre vocale şi consoane, de lungimea cuvintelor, de posibilităţile de combinare, de plasarea accentelor-secrete bine ştiute de poeţi. Apoi, conform teoriei saussouriene orice expresie literară este purtătoarea celor două valenţe: semnificant şi semnificat. Fără să am cunoştinţe despre limba ebraică am deplina convingere că poetul Adrian Grauenfels  cunoaşte secretul măiestriei de-a ţine echilibrul balanţei între „exactitatea fondului” (semnificaţia) şi „frumuseţea formei”(semnificantul).

 

Un alt prag pe care traducătorul trebuie să-l depăşească este acela de-a menţine cât se poate de viu spiritul epocii în care a fost creată poezia. „Este indubitabil, spune Gadamer, că traducerea unui text nu e simplă reviviscenţă a procesului psihologic originar al redactării sale, ci este o re-creare.” Grea misie, îndeplinită cu succes de poetul Adrian Grauenfels, aceea de-a restitui cititorului român întreaga bogăţie plurisemantică a textului din ebraică. Şi pentru ca munca traducătorului să fie dusă la capăt cu succes îi îndemn pe iubitorii de poezie să parcurgă acest volum, astfel încât prin lectura lor să înnobileze cu noi faţete/sensuri mănunchiul  de  diamnate cuprinse aici. Cartea cuprinde câteva mari teme precum iubirea, războiul, dragostea de pământul ţării- teme frecvente în literatura israeliană contemporană. Cititorul, deja avertizat, se va bucura să descopere inluenţe din poezia contemporană universală- americană, engleză, italiană, dar şi influenţe ale culturilor ţărilor de origine ale familiilor poeţilor.

Închei cu versurile poetului Rene Charr- un omagiu adus poeţilor adunaţi în acest volum alături de traducătorul lor, poetul  Adrian Grauenfels:

 

Rene Char - De ce zboară ziua

 
 
În timpul vieţii sale, poetul se reazimă de vreun 
copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare oarecare, 
o clipă, daca îi permit împrejurările. El nu-i sudat de 
rătăcirea altuia. Dragostea lui, şi înţelegerea, şi
fericirea, îşi au echivalentul în toate locurile unde el 
n-a fost, unde nu se duce niciodată, la străini pe care nu-i
va cunoaşte. Când se ridica tonul îm faţa lui, când e împins
către considerente făcute să reţină, dacă sunt invocate
astrele în ceea ce-l priveşte, el răspunde ca e din ţara 
de alături, din cerul care tocmai a fost înghiţit.
            Poetul însufleţeşte apoi aleargă la deznodământ. 
            Seara, deşi păstrează pe obraji multe gropiţe de
ucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbeşte despărţirile
pentru a fi de faţă când se scoate pâinea din cuptor.
 
(trad. Gellu Naum)