Despre cuvânt

Despre cuvânt

 

Îl citesc și-l recitesc pe Nicolae Steinhardt pentru că așa cum spune Arsavir Acterian într-una din evocările lui, ”Nicolae Steinhadt a fost fără îndoială un om dobă de carte”. Cei care se încumetă să-și spună părerea despre o carte sau despre un autor ar trebui să ia aminte la acest adevărat ”foc de artificii” care este ”Monologul polifonic”, o colecție de eseuri pline de erudiție și înțelepciune, de surprinzătoare corelații:  ”Cultura lui literara, filozofica copleșește”, spune Arsavir Acterian despre părintele de la Rohia. Te trezești prins și, uneori, amețit de jocul nelipsit de o anume virtuozitate al asociațiilor, analogiilor, referințelor la text.” (Arsavir Acterian)

M-am oprit asupra articolului ”Tot despre puterea cuvântului”, articol în care sunt puse față în față cele două laturi ale forței creatoare  intrinsecă cuvântului : cuvântul zidește, dar poate avea și o putere malefică și mai distructivă decât a oricărei arme.

”Despre aspectul luminos, izbăvitor, filotim al cuvântului s-a vorbit mult, dintotdeauna”, spune părintele de la Rohia, dar ”despre forța rea, netămăduitoare, ne-sporitoare” cea care smintește s-a vorbit mai puțin.

Luând drept exemplu piesa lui Jules Romain ”Donogoo-Tonka sau miracolele științei” în care este vorba despre un profesor de geografie, domnul Trouhadec, care inventează în atlasul pe care-l editează un oraș cu numele Donogoo Tonka. Și pentru că toată lumea își bate joc de imaginația lui, un vechi prieten care nu are habar de geografie îi vine în apărare. Nu există orașul? Ei, și? Câtă vreme a fost numit înseamnă  că este deja o realitate, s-a materializat. Iată că odată gândit și scris un lucru, cu timpul devine realitate, orașul chiar va lua ființă și se va dezvolta.

Această translație din planul imaginar în planul real  este posibilă nu doar într-o situație benefică, ci și în întemeierea unei realități malefice. ”Cuvintele sunt oricând capabile a camufla o realitate neplăcută sau nedorită sau a violenta una indiferentă. Cuvintele pot, așijderi, înfrumuseța o realitate slută. Au o tehnică magică și o potență poetică specifice lor, apa hâdă n-a devenit oare eufonicul  toponim Apahida? Își pot acorda licența de a o ignora cu desăvârșire pe rivala lor; aceea – masivă, butucănoasă, sigură de sine cum se află, irezistibilă cum se consideră- e firește ispitită a se lăsa pe tânjală  ca Ahile când se ia la întrecere cu broasca țestoasă.” (N. Steinhardt)

Și cu cât mai mare este distanța dintre  ceea ce este și ceea ce se vede, cu atât mai puternică devine ceea ce se vrea a fi pus în lumină astfel că realității distorsionată prin cuvânt nu-i mai rămână decât să se supună imaginii din oglindă.

Legat de puterea cuvântului iată un citat asupra căruia merită să medităm:

 ”Cuvintele, spunea mai demult  Julien Benda, sunt adevărate cetăți întărite pentru stăpânirea cătrora se poartă lupte înverșunate. Fiindcă învingătorii, deținându-le și monopolizându-le, domină un întreg teritoriu. (...) Încăpute pe mâna unor specialiști avizați ai condeiului și/sau nefricoși și de nădejde ritori, vorbele își dau în vileag tăinuita lor virtute. Și pot împestrița ori modifica pe ici pe colo în părțile esențiale ori colora astfel ori pune în altă perspectivă ori dezintegra și regrupa totul. Se găsesc, afirmă Victor de Broglie, cuvinte spre a îndreptăți orice crimă, nebunie sau nerozie. E prea puțin spus. Împărăția durată exclusiv din vorbe se vădește- în totalitarism- atotbiruitoare, nimic nu-i stă în cale, nici o stavilă nu o pune în încurcătură. Pe bună dreptate declara Bonaparte – un cunoscător- că poți face cu baionetele orice, numai de așezat nu te poți așeza pe ele. Dar nu bănuise- cu toate că prea bine-i era cunoscut adagiul cedant arma toges și avea la dispozițe drept foarte recent exemplu răspunsul (operativ) dat de Mirabeau lui Dreux- Breze- că este în lume o forță nespus mai adaptabilă, polivalentă, ductilă decât a baionetelor: forța cuvintelor. Și cu acelea, întru adevăr, poți face orice.” (N. Steinhardt)

Da, poți face orice, mai ales, poți face răul și îl poți întreține, realitatea devenind un teritoriu al învinșilor, lumea faptică și rațională fiind înlocuită cu cea fictivă care ne domină întru totul. Știu foarte bine acest lucru manipulatorii de la cel mai insignifiant nivel până la cel statal și global. ”Operația de înrobire ia astfel sfârșit prin deruta formației mai vânjoase dar mai inerte, prin triumful necondiționat al irealității dăruită cu o formidabilă facultate modelatoare.”

 Lumea ireală imită viața adevărată așa cum viața imită arta. Și deasupra tuturor tronează cuvintele. Nici măcar nu  mai este nevoie să se facă ceva din umbră, totul se face la lumină, la vedere,  astfel că granița dintre realitate și irealitatea impusă prin cuvânt aproape că dispare.

Încă n-a apucat să vadă cărturarul de la Rohia grozăvia lumii virtuale- o lume  a forței malefice a cuvântului-  care a pus stăpânire pe mase întregi de oameni.