Uneori, în viață, ajungem în situații în care pe măsură ce mizăm pe logică, problemele noastre se transformă în ”noduri gordiene” cărora nu le mai putem găsi capetele să le putem descâlci. Ne extenuăm căutând soluții și în același timp ne cufundăm tot mai adânc în mlaștina indeciziei.

Ei, dar care e povestea cu ”nodul gordian”? Păi, povestea începe cu un vechi car de lemn  care a stat vreme de sute de ani în interiorul templului lui Zeus Basileus de pe acropola Gordium, vechea capitală a Frigiei (la răscrucea drumurilor din Anatolia centrală). Conform legendei, Gordius, tatăl regelui Midas părăsise Macedonia în vechiul lui car de lemn. Sosirea lui pe acele meleaguri a confirmat o profeție locală, astfel el devenind rege al orașului (care de atunci s-a numit Gordium) și conducător peste toată Frigia. Drept mulțumire, Gordius a oferit templului vechiul său car legând oiștea carului de jug cu un nod atât de complicat, încât nimeni nu-l putea desface. După o bună perioadă de timp, a apărut o altă profeție legată de acel încâlcit și bizar nod: cine l-ar fi putut desface ar fi ajuns conducătorul întregii Asii. Alexandru Macedon a ajuns la Gordium la  doi ani după faimoasa lui campanie purtată împotriva Imperiului Persan. Trecuseră trei ani de când Oracolul din Delfi prezisese că noul rege al Macedoniei, în vârstă de doar 21 de ani, avea să fie de neînvins în campaniile lui de cucerire.  Pentru Alexandru cel Mare lucrurile se complică, circumstanțele și evenimentele par să-i fie potrivnice. Rămăsese fără bani și trebuia să-și plătească trupele, în vreme ce, un energic și neobosit mercenar, Memnon din Rodos, devenise comandantul forțelor persane câștigând victorie după victorie în fața trupelor persane. Alexandru era tot mai neliniștit- după cum era situația ar fi putut fi învins cu ușurință și din această cauză poate ar fi fost mai indicat să se întoarcă în Grecia. Întrebarea era: dacă ar fi cedat și s-ar fi retras n-ar fi dovedit că Oracolul din Delfi greșise? Aflat în această mare dilemă va ignora el imensul nod și spectaculoasa profeție, aceea că va domni peste întreaga Asie? Rațional ar fi fost să cedeze și să se întoarcă acasă. A accepta provocarea era un gest radical care nu știa ce surpriză avea să-i ofere.

După o lungă meditație a decis: însoțit de un întreg alai de macedoneni și frigieni a pornit să urce către acropola Gordius. Gloriosul rege avea o inteligență ieșită din comun, temerar, dârz, cu o voință de fier și cu morbul riscului în sânge. S-a chinuit o vreme să desfacă nodul, dar munca lui a fost zadarnică. Siguranța de sine l-a părăsit încet-încet și tânărul rege a început să pălească. Istoricul Xenofon consemna: ”A stat tăcut și îngândurat pentru o vreme, dar nu a putut găsi o soluție să-l desfacă”.

Ce imagine măreață: Marele rege, cuceritorul, învingătorul, eroul impetuos își înfruntă frica de a nu ști, de a nu putea, își umilește puternicul ego!

Mintea lui conștientă nu poate să rezolve problema și el cedează, pe moment, în fața evidenței. Dar...în mod clar, ceva, altcumva, trebuie să se întâmple. Mintea conștientă a cedat, s-a dat un pas în spate luând poziția observatorului  pentru că s-a poticnit. Înțelege că trebuie să lase loc subconștientului pentru că numai la acel nivel pot coexista două tendințe aparent opuse (a ceda și a continua pe o altă cale decât cea rațională). Nemaifiind constrânsă de reguli stricte, de logică și liniaritate mintea e asemeni unui copil care scapă de școală și explodează într-un acces de bucurie. Subconștientul cel jucăuș, care hoinărise prin cine știe ce coclauri, capătă rol de lider. Și oare nu merită uneori să-ți înfrunți temerile, să-ți asumi riscul explorării unor noi teritorii, în cazul de față al unei soluții ”neortodoxe”?

Regele care condusese armate uriașe, cucerise atâtea teritorii stă  tăcut și palid în fața unui nenorocit de nod! În spatele lui, mulțimea începuse să murmure, apoi s-a dezlănțuit în urlete de susținere. Despre ceea ce a urmat nici măcar istoricul n-a putut ”să dea samă”: ”Nu pot vorbi cu deplină încredere despre acest lucru”, spune Xenofon.

O să râdeți, dar singurul care a înțeles situația și a știut cu adevărat ce s-a petrecut acolo a fost Poetul. Mintea marelui rege a plonjat sub nivelul rațional așa cum mai făcuse cândva când a coborât în întunericul grotei Pitiei, la Delfi. În sanctuarul lui interior a auzit și de astă dată vocea Pitiei care-i spunea că este INVINCIBIL. Adică? Știa care-i era scopul în viață și ambiția lui cea mare era să-și atingă scopul. În loc să știe cum să desfacă nodul în mod rațional  el vede (cu ochii de dinăuntru) cărei intenții trebuie să i se subordoneze. Focul rece al logicii este înlocuit cu focul arzător al ambiției lucru care declanșează calea simplă și clară. Ei, și marele rege ridică semeț fruntea și strigă: ”Ce contează felul în care-l desfac”? Și cu o lovitură cumplită de sabie despică nodul gordian. Încâlcitura se destramă deschizându-i drumul către întreaga Asie. Niciunul dointre cei care încercaseră nu se gândise la soluția lui. Uneori, ghidușul subconștient, acela care-l poartă pe naivul poet printre nor, e o minte revoluționară!

După ce a tăiat nodul, Alexandru n-a mai privit înapoi. După câteva săptămâni a aflat că Memnon a fost cuprins subit de o boală și a murit. În noiembrie, la Issos, pe râul Pinarus, în apropierea coastei de nord-est a  Mării Mediterane,  armata macedoneană a repurtat o victorie uriașă împotriva Imperiului Persan. Victoria i-a înlesnit marelui rege să scoată din luptă flota persană și să ocupe porturile foarte importante din punct de vedere strategic. De-acum, începând cu Egiptul va avea acces la marile comori ale Orientului.

Iată cum ”visul treziei” cu caracter de oracol l-a condus pe Alexandru cel Mare către victorie. Uneori, mintea conștientă trebuie să facă un pas înapoi și să lase loc subconștientului: ca la tangou. Există și varianta să nu poți tăia nodul gordian precum Alexandru. Să nu credem că subconștientul este infailibil. Ba, dimpotrivă, e ca un nebun lăsat în libertate. Cum îl putem struni? Prin exercițiu, dând fiecărei laturi a minții tale dreptul să iasă la vedere sub supravegherea ta. E un joc tandru, delicat și riscant totodată. Ca la tangou. Nu oricine și nu cu oricine se poate dansa. Să nu uiți niciodată că a avea forța și tăria interioară de a-ți struni visele, viața, fără prejudecăți, fără derapaje, fără încorsetări, fără ieșiri în decor e o mare artă. Dar, nimeni nu se  naște învățat.