"Fă muzică, Socrate, muzică!"

(Phaidon- Platon)

scria  un nou roman...

-ultima şi cea mai adevărată poveste, gândise el-

o umbră ca o adiere s-a rotit  pe deasupra manuscrisului

şoptindu-i că nu va apuca să-l termine

 a tresărit, a privit în jur puţin descumpănit...

Nimeni!

 

...la început îi luase inima

ca semn al recunoaşterii  dobândită în faţa Lui

apoi un ochi

spunându-i că aşa  îi va fi mult mai aproape

acum îi lua şi Speranţa

piatra unghiulară a vremelnicei sale cetăţi

-ce mai contau carnea şi oasele lui

când atâtea lucruri grave se petreceau în jur?-

 

nu-i nimic, a şoptit,

dacă nici gândul nu mai ajunge la El

îi voi scrie

a înmuiat pana în propriul sânge şi-a scris hotărât:

„îmi doresc să termin romanul!”

un hohot de râs i-a răsunat în urechea dreaptă:

„hei man, te-ntreci cu gluma

voi, rătăciţii, acrobaţi printre stele, vă credeţi nemuritori...

apoi i-a poruncit: "scrie ce-ţi spun!"

 mâna tremurândă a început să scrie  în josul hârtiei:

„peste 96 de ore voi şti sigur.”

 

.............................................

exact peste 96 de ore

îşi lua în primire steaua

închiriată doar

cât să-şi ducă povestea la capăt