Hypatia din Alexandria

Hypatia din Alexandria

 

 

 

 

Una din figurele centrale din fresca pictată de  Rafael, așezată alături de Pitagora și Parmenide, este o femeie, Hypatia din Alexandria. O scurtă istorie a acestui personaj, mai puțin cunoscut.

După moartea lui Alexandru cel Mare, Ptolemeu I, generalul grec care a condus Egiptul  a ales orașul Alexandria cu scopul de a institui aici unul dintre cele mai importante centre de cercetare ale lumii. Au fost aduși cărturari, oameni de știință, literați pentru a aduna laolaltă tot ceea ce acumulase până la acea vreme civilizația occidentală. Sute de mii de lucrări ce  conțineau cele mai valoroase  opere ale Antichității au fost copiate de mână și au fost adunate într-o imensă bibliotecă. Din nefericire, în anul 391 î.H. patriarhul Teofil, considerând că singurele lucrări demne spre a fi cunoscute erau scripturile creștinilor, a poruncit ca Biblioteca din Alexandria să fie arsă din temelii. Precum se vede, istoria se tot repetă, indiferent din ce parte vin aceste crime împotriva umanității. În această atmosferă ostilă activității intelectuale și libertății spirituale, o parte dintre cărturarii din Alexandria au continuat să scrie și să predea discipline precum matematica, astronomia, filozofia și alte discipline mintale și spirituale. Unul dintre ei era Theon din Alexandria care preda matematica și astronomia, iar istoria spune că în ambele discipline era eclipsat de fiica lui, Hypatia, care a rămas în istorie sub numele Hypatia din Alexandria. Hypatia avea o reputație impresionantă de om de știință fiind foarte cunoscută ca neoplatonician, profesor în tradiția lui Platon și Plotin așa cum a fost Proclos. Avea o mulțime de discipoli- era o concurență acerbă să participi la seminariile ei  care erau recunoscute ca fiind cele mai cuprinzătoare nu doar pentru inițierea în științele pe care le preda, dar și  pentru cunoașterea lor nemijlocită prin meditație. Faima Hypatiei avea să trezească invidia arhiepiscopului Chiril al Alexandriei  care era un predicator lipsit de popularitate. Și pentru că nu era capabil s-o egaleze pe cale dreaptă a făcut mare vâlvă în congregație cu ideea pe care a lansat-o: Hypatia era o vrăjitoare care captiva mulțimile cu ajutorul farmecelor, era devotată magiei și astrolabilor și că ar fi comis atrocități de nedescris. Cum era și normal,  s-au găsit acele minți întunecate, ușor de manipulat: o gloată de creștini  a atacat-o în stradă și folosindu-se de obiecte ascuțite au sfâșiat-o în bucăți și i-au smuls până și carnea de pe oase. Biserica îl cinstește și azi pe Chiril, însă numele Hypatiei din Alexandria aproape că a fost dat uitării. Moartea Hypatiei,  alături de edictele date de împăratul Teodosie I, prin care s-a ordonat distrugerea vechilor temple grecești și romane, a însemnat începutul sfârșitului pentru tradițiile antice grecești. Epoca elenă a serenității, a înțelepciunii și a fundamentării marilor epopei debuta cu o crimă asemănătoare: moartea lui Orfeu, cel care venise cu un sistem de gândire și de practici opuse ritualurilor dionisiace. Orfeu, fiul regelui Oiagros, s-a format și educat în spiritualitatea sobră a templelor egiptene. Îngrozit de haosul, violența și bețiile asociate riturilor lui Dyonisos s-a străduit să dea o nouă direcție și să instituie acea unitate pierdută a vechii Atene. Asemeni Hypatiei, cel care fondase o frăție a inițiaților, bărbați,  ce căutau spiritul, nu bețiile  în cultul lui Dyonisos, a fost atacat de o mulțime de femei aflate într-o criză de isterie dionisiacă și i-au sfâșiat trupul așa cum făcuseră titanii cu Dyonisos în mit. Despre Hypatia din Alexandria au lăsat mărturii Socrate din Constantinopol (305-439)  și Damascius (458-550), ultimul neoplatonician,  iar  la  aproape 1100 de ani distanță, în epoca Renașterii, Rafael o readuce în conștiința umanității rezervându-i un loc de onoare printre marii cărturari ai Antichității în renumita frescă din biroul papal ”Școala de la Atena”. După ce se întoarce la Roma, în anul 1508, Papa  Iulius II îi cere să realizeze această frescă.  Chipul Hypatiei îl intrigă și îl întreabă pe Rafael cine este cerându-i să -l scoată din grupul de filosofi. Însă pictorul nu renunță.

Cenaclu Literar: