Motto : “Cu amarul meu cuvânt voi râde!”

 

grăi Duhul către bietul om:

 

nu-ţi poţi afla echilibrul

decât aruncat în afara lumii :

între cer şi pământ,

între viaţă şi moarte

scrutând către sine cu “cele zece perechi de ochi”

primite-n dar de la Îngerul Morţii.

să laşi în urmă                                                             

cei patru pereţi,

să laşi în urmă

certitudini,

să laşi în urmă

plăceri…

 

unii,

 “merg cu paşi mari”,

învaţă zborul pe de rost

risipindu-şi albastrul privirilor în marea de azur

de deasupra caselor din Vitebsc.

O, “şi nopţile de le-ar lumina soarele!”

 

alţii,

robi ai întrebărilor fără răspuns,

evadează doar când şi când…

precum strigoii ieşiţi din morminte

umplu văzduhul cu strigătul lor sfâşietor:

“mă sufoc!”, “mă sufoc!”

prăbuşindu-se, apoi, în hăuri.

până ce o scară de foc se va pogorî în adâncuri.

 

 

doar ei,

ţintuiţi în hrubele lor îngheţate,

adulmecă un petec de cer

cu “cele zece perechi de ochi “

deodată.

cohorte de demoni le umblă-n artere

inima-n zbatere se rupe-n fâşii

singuri, neînchipuit de singuri,

se vor săvârşi în numele Lui:

ei nu vor găsi decât moarte

dincolo de mormânt.

 

 

se spune că zeii mergeau fără s-atingă pământul:

nu aveau nevoie de un punct de sprijin!