O profesoară de limba română face zilnic naveta din Cluj-Napoca, peste 100 de kilometri dus-întors, în fiecare zi, ca să-i înveţe carte pe copiii din Mărişel, o comună din Apuseni. Mirela Miron se trezeşte la 5 dimineaţa, la 6 e în microbuz, alături de copii, iar la 9 - la ore. La finalul zilei reface traseul, dar în sens învers: Mărişel – Cluj.
Am petrecut o zi cu ea, ca să-nţeleg motivul care a făcut-o pe doamnă asta de oraş să renunţe la domnie –“la un salariu mare şi la maşină de serviciu” - pentru o oră de limbă română. O zi ca un film.
Citeşte şi alte poveşti din campania VORBEŞTE ROMÂNEŞTE:
- Povestea copilului pentru care faptul că poate să scrie "La mulţi ani, România!" este o minune
- Cărtureşti se alătură campaniei iniţiate de Gândul. Cărţile de pe raftul dedicat limbii române
E trecut puţin de ora 6 dimineaţa, iar microbuzul care duce muncitorii la centrala Hidroelectrica întârzie. Calea Turzii din Cluj-Napoca e pustie, abia trece câte un taximetru rătăcit sau un autobuz de transport în comun. Un bec chior, învăluit în vălătuci de ceaţă, luminează anemic strada. E frig, iar Mirela Miron se plimbă pe marginea străzii, să se încălzească, cu ochii în patru, să nu piardă maşina. Are 39 de ani, este profesoară titulară de limba şi literatura română şi aproape zilnic face naveta din Cluj-Napoca, 50 de kilometri dus, 50 de kilometri întors, pentru a-i învăţa carte pe copiii şcolii "Pelaghia Roşu" din Mărişel, în creierii Munţilor Apuseni.
Foto: Raul Ştef
Trece de 6.15 când un microbuz alb urcă gâfâind Calea Turzii şi trage lângă trotuar. Profesoara urcă, ocupându-şi locul în ultimul rând de scaune, lângă geam. O oră şi jumătate face până la centrala Hidroelectrica, aflată la 10 kilometri de Mărişel. Acolo coboară şi aşteaptă alte 30 de minute până când o ia microbuzul şcolii care strange copiii din satul Ruseşti pentru a-i duce la ore. N-are încotro. Ea a ales să le predea copiilor de la ţară, aşa că se descurcă cum poate. Drumul nu i se decontează.
În microbuz e întuneric. Muncitorii picotesc în timp ce de la difuzor Julio Iglesias se tânguie în spaniolă, fără ca nimeni să îl bage în seamă. Nici Mirela Miron, care-şi scoate din geantă un ghem de curele cu o mică lanternă fixată. Un fel de lampă de miner, pe care şi-o aşază pe frunte.
Foto: Raul Ştef
"Nu îmi permit să îmi pierd timpul. Ceasul e preţios pentru mine. Pe drum citesc sau ascult conferinţe la MP3, ori împletesc şnururi colorate, de prins la încheietură ", spune profesoara în timp ce fixează fasciculul de lumină. Să-i bată pe carte.
E aproape 7.30 când microbuzul opreşte în faţa centralei, prima oprire spre şcoala din Mărişel. Mirela Miron coboară şi aşteaptă cealaltă maşină într-un mic magazin comunal. Acolo îşi ia cafeaua, după acelaşi ritual. Mereu fără zahăr, pe care i-o dă Mariana, cu care s-a împrietenit. Se lipeşte de soba de teracotă, cu paharul ieftin în mână, gândindu-se la cum va fi la iarnă când satul va sta îngropat în zăpadă şi maşinile n-or să mai urce pe munte.
Foto: Raul Ştef
Un sunet de claxon o face să tresară. E ora 8.00: şoferul de pe microbuzul şcolii e punctual. Profesoara urcă şi se aşază în primul rând de scaune. Maşina porneşte spre Ruseşti, satul din care adună copiii care aşteaptă, cuminţi, câte doi, câte trei, la marginea drumului de ţară.
"Sunt copii din satele aparţinând comunei Mărişel, cea mai întinsă din România. Maşina ajunge şi la zece kilometri de şcoală pentru a-i prelua, casele sunt răsfirate pe dealuri..Unii stau foarte departe, vin pe jos până la drum, iar de acasă până la microbuz străbat pe jos alţi 10-12 kilometri. Nu e uşor nici pentru copii", spune – ca o litanie – dascălul.
În microbuz urcă, pe rând, şi copiii. Râd, povestesc, minutele trec repede.
Foto: Raul Ştef
"Fac acest traseu aproape în fiecare zi. Mă trezesc la 5 dimineaţa, la 6 prind microbuzul la 8 vine al şcolii, iar la 9 sunt la Mărişel. Trei ore dus, trei ore întors. Uneori vin la şcoală cu maşina doctoriţei din sat, alteori cu vreun localnic care lucrează la Hidroelectrica. Nu vin tot timpul acasă. Se-ntâmplă să rămân peste noapte la vreo familie unde sunt copii. E prea obositor să fac zilnic naveta din Cluj şi nu aş da randament la ore. Trei ore dus, trei ore întors nu prea pot face zilnic, oboseala se acumulează", se scuză profesoara.
Rămâne peste noapte în sat şi pentru că a organizat un mic atelier de cusut cu fetele din clasele mai mari, cu care şi-a propus să coase ii. Îi are şi pe cei de-a opta, cu care de la 8.00 face pregătire pentru examenul de evaluare naţională din vară.
Mirela Miron predă la Mărişel din 2012. Are 18 ore pe săptămână la 48 de elevi, împărţiţi în patru clase, de la a cincea şi până la a opta. Majoritatea sunt băieţi.
La şcoala din Mărişel ziua începe la ora 9 fix, cu elevii încolonaţi în curte, pe clase. Şi cu un ritual: “tonul la cântec" - "Deşteptă-te, române!". Când ultimul vers se termină, ca la un semn, copiii se întorc către biserica din vecinătate şi spun, în cor, "Împărate ceresc".
Foto: Raul Ştef
"Aşa este aici, la şcoală, tradiţia la fiecare început de ore, şi se păstrează. Asta îmi place la munte, că sunt oameni care îl simt aproape pe Dumnezeu şi care mai fac semnul Crucii deasupra pâinii proaspăt scoase din cuptor", spune Mirela Miron.
Prima oră de română o are cu cei mai mari, de-a opta, cărora le-a pregătit un test. "Este un test recapitulativ, cu o durată de 30 de minute. Avem un citat din legende populare româneşti, iar întrebările testează cunoştinţele elevilor despre familia lexicală a unor cuvinte sau formarea unui substantiv", le cere profesoara.
Nu trec zece minute, când primele foi sunt întoarse cu faţa în jos, semn că elevii au terminat. Mirela Miron le strânge. Notele la test se vor da ora viitoare.
Foto: Raul Ştef
Următoarea oră e cu cei de-a cincea şi e una de lectură. Se citeşte "Împărăţia lui Ciuboţel" a scriitorului basarabean Spiridon Vangheli.
"Lipsa de lectură se cunoaşte, dar sunt soluţii pentru asta. Ideal ar fi să avem cărţi noi, dar la bibliotecă nu sunt fonduri pentru cărţi”, spune cu amar profesoara. Predă după manuale vechi, de 15 ani, dar nu se lasă. Şi profită de Facebook. Pentru că unii copii au conturi pe reţea, Profa de română le-a trimis o carte PDF. A Sânzianei Pop, "Călătoria lui Vlad pe celălalt tărâm", "roman fantasy cu mitologie românească".
"Toţi citesc cartea acasă, pe calculator, şi spun că le place. Aveam nevoie de cărţi pentru ei şi am găsit soluţia”. Nu-i singura aleasă.
Sătulă să aştepte de la alţii, de la cei responsabili, salvarea educaţiei, Mirela Miron a creat rezistenţa. Cu un blog, unde scrie despre cartea românească. "Autorii români sunt sufocaţi pe piaţă de marketingul agresiv al traducerilor, al cărţilor de succes, pentru că sunt frumos colorate. Mi-am propus să citesc cu elevii mei literatură română şi dintr-un spirit de patriotism. Încurajarea scrierilor româneşti ar trebui sprijinită de Guvern după modelul ţărilor nordice, unde sunt programe guvernamentale, se aleg cele mai bune zece cărţi din listă, le cumpără şi le trimit la şcoli. Este literatură naţională”.
Foto: Raul Ştef
A treia oră o ţine la a şasea. O lecţie recapitulativă despre Fonetică. La prânz intră la a VII-a, unde lansează o provocare: scrierea unei povestiri de la o temă dată, de la cuvinte cheie: "ceas", "potcoavă", "floare", "măr", "pod"...
Copiii se agită, ideile se bat, se fac propoziţii şi fraze. La final, câştigătorii primesc câte un Plus în catalog de la Mirela Miron. O profesoară atipică.
Pentru că Mirela Miron a intrat în învăţământ doar de cinci ani deşi a absolvit două facultăţi de profil – Limbi Clasice şi Litere. Mărturiseşte că la început nu a atras-o profesoratul, ci şi-a dorit "un salariu mare şi o maşină de serviciu". Aşa că s-a angajat la multinaţională unde a lucrat şapte ani în publicitate. "La 30 de ani mi-am pus întrebarea «ce fac eu, de fapt?» şi mi-am răspuns că fac bani pentru firmă. Mi-am adus aminte că am o bibliotecă în mintea mea, că pot să ofer ceva şi că pot să am satisfacţii, chiar dacă nu sunt bine plătită. A fost greu la 30 de ani, dar am început a doua facultate şi după absolvire am intrat în învăţământ. Au urmat examene, cursuri de formare, titularizare. A fost greu să trec de la un salariu mare şi de la maşina de serviciu, la un salariu de 900 de lei lunar. Nu am resimţit asta nici ca pe un regres, nici ca o depresie. Spun doar că a fost dificil", povesteşte Mirela Miron.
Foto: Raul Ştef
De anul trecut, Mirela Miron este profesoară de limba şi literatura română la Mărişel, după ce a fost suplinitoare la licee "de fiţe" din Cluj-Napoca. "Am avut a doua notă la titularizare. Pentru mine exista posibilitatea de a mă într-o şcoală din municipiul Cluj-Napoca, dar pe o perioadă determinată, de un an - de doi. Cred că nu pot să progresez, nici elevii nu o pot face, cu profesori care se schimbă o dată la un an sau doi. Mi-am propus să rămân mai mulţi ani în Mărişel pentru a avea şi eu satisfacţii din munca mea, iar copiii să reuşească să înveţe ceea ce am de oferit”
Recunoaşte că alegerea a fost grea, pentru că ajunge târziu acasă, obosită, are doi copii de crescut şi nu mai are timp de meditaţii.
"Nu regret nicio clipă hotărârea luată. A meritat să fac acest pas, pentru că se poate lucra cu copiii din Mărişel. În plus, îmi place zona, îmi place şcoala, colegii, oamenii. Mie îmi place profesia pe care o am, cred că o fac bine şi cred că am ceva de oferit. De ce limba română? Limba română, limba maternă, îţi oferă o viziune asupra vieţii, iar lectura îmbunătăţeşte nu doar vocabularul, ci şi cunoaşterea. Cu cât cunoşti mai multe cuvinte, mai multe noţiuni, experimentezi sentimente. Cred că lectura îi va ajuta pe copii în viaţă, îi va ajuta să vorbească corect propria limbă, pentru ei, ca oameni", spune Mirela Miron.
Foto: Raul Ştef
E ora 13.00, iar microbuzul plin cu copii se pregăteşte de plecare. În mijlocul lor, Mirela Miron care are trei ore până acasă. De pe dealuri, vântul pare a se înteţi, iar vremea se răceşte. În maşină, un grup de fete încep să colinde. Se apropie Crăciunul.
Sursa : http://www.gandul
Comentarii