Leşul atâtor cuvinte…
Atârnau cuvintele
în ştreang
undeva la marginea unui
câmp părăsit
… ştreang biciuit de vremuri
ploioase
vântul istoriei
şi gestul grăbit
târât prin noroaie…
şi poate întâmplător
mi-am amintit
de Apostol Bologa
eroarea istoriei şi pământul
presărat
cu nevinovate
cruci…
- “morţii măsii! ”
mi se părea că şopteau
printre dinţi
osândiţii ce săpau lăcrimând
groapa bietului nefericit
Şi poate nimic n-ar fi fost
dacă “mamele”
n-ar fi născut fii
unii victime
alţii călăi nemiloşi...
Păsările cerului
au stat de pază
lângă leşurile atâtor cuvinte
atârnând în laţul timpului
fără rost…
- “morţii măsii! ”
părea ( că se mai aude)
la marginea unui câmp părăsit
şi…
şi scrâşnetul lopeţilor
ce loveau cu furie
într-un pământ pietros…
… dar peste toate
jelitul timpului
şi-al “puilor de năpârcă”
condamnaţi de propria istorie
se înteţea, se zvârcolea
dureros…
Au mai rămas cuvinte
nu vă grăbiţi -
mai sunt destule ştreanguri
zile ploiase
şi gropi…
şi…
26 oct. 2011-iaşi
Comentarii