Atârnau cuvintele

în ştreang

undeva la marginea unui

câmp părăsit

… ştreang biciuit de vremuri

ploioase

vântul istoriei

şi gestul grăbit

târât prin noroaie…

 

şi poate întâmplător

mi-am amintit

de Apostol Bologa

eroarea istoriei şi pământul

presărat

cu nevinovate

cruci…

 

-  “morţii măsii! ”

mi se părea că şopteau

printre dinţi

osândiţii ce săpau lăcrimând

groapa bietului nefericit

 

Şi poate nimic n-ar fi fost
dacă “mamele”
n-ar fi născut fii
unii victime
alţii călăi nemiloşi...

 

Păsările cerului

au stat de pază

lângă leşurile atâtor cuvinte

atârnând în laţul timpului

fără rost…

 

- “morţii măsii! ”

părea ( că se mai aude)

la marginea unui câmp părăsit

şi…

şi scrâşnetul lopeţilor

ce loveau cu furie

într-un pământ pietros…

… dar peste toate

jelitul timpului

şi-al “puilor de năpârcă”

condamnaţi de propria istorie

se înteţea, se zvârcolea

dureros…

 

Au mai rămas cuvinte

nu vă grăbiţi -

mai sunt destule ştreanguri

zile ploiase

şi gropi…

şi…

 

                 26 oct. 2011-iaşi