Hotar de hârtie

şi din oboseală sau devălmăşie
surzi şi orbi vom trece multe săptămâni
o absenţă ţie, o tristeţe mie
lumânări ne-or creşte într-o seară-n mâini

două universuri în puţinătatea
unei înţelegeri flăcărind plăpând
noi ce înşelasem ieri eternitatea
despletiri de drumuri astăzi numărând

fulgeri cu mânie ochiul tău din frunte
ploaia vinovată cade peste mine
sus în locul tainic ce-l aveam în munte
regii noştri-s singuri, nu mai au regine

iată şi hotarul, alb, ca de hârtie
între prea devreme şi de tot târziu
Dumnezeu e-acela care singur ştie
de-am să pot vreodată, nu să-l trec, să-l scriu