Guinness

Guinness

Guinness 

Eu am o părere despre Partidul Comunist Român care e o părere foarte bună. Că pe mine partidul m-a determinat să cred în Dumnezeu, pentru că partidul spunea să nu crezi, mai bine să crezi şi să te rogi la maimuţe şi la ameobe, care materia din celula ameobei s-a aranjat şi organizat singură, superior şi întâmplător împotriva teoriei entropice care spune că totul tinde să se împrăştie şi nu să se organizeze hazardos. Iac-aşa.

Tot partidul m-a făcut să-mi doresc să ajung într-o zi în America, fiindcă partidul spunea că nu e voie să plece românii să vadă ţările capitaliste că se molipsesc de la capitalişti, care capitaliştii mănâncă toate produsele ţăranilor şi pe urmă devin bancheri şi au bani să se bată cu bolşevicii care sunt cei mai buni oameni de pe pământ fiindcă „tătuca” Stalin, care era tătuca bolşevicilor a căsăpit vreo 30 de milioane de mujici şi a îngrăşat pământul Maicii Rusii plus stepele Siberiene şi alte ogoare străine de ogoarele Rusiei, cum e draga noastră de Moldova peste care a clădit colhozurile şi fericirea roşie în cinci colţuri. Stalin n-a furat Moldova şi nici alte republici, doar le-a pus akm-ul la tâmplă şi a apăsat pe ceva care-i spune trăgaci.

Tot partidului îi mulţumesc pentru câteva cărţi citite pe ascuns, îi mulţumesc fiindcă mi le-a arătat cu arătătorul, că partidul a zis, iată ce-a zis:
- Cărţile alea sunt interzise pentru citit, că nu sunt bune!

Aşa că eu m-am pus să le citesc să văd de ce nu sunt bune şi am văzut.
- Filmele alea nu sunt bune!

Aşa că eu m-am pus să le văd, să înţeleg de ce nu sunt bune.
Pentru multe îi mulţumesc eu partidului, pentru cozile la care trebuia să stau să cumpăr alimente şi aşa mai cunoşteam şi eu pe unul pe altul, mai intram în vorbă cu lumea, mă mai împrieteneam şi eu cu oamenii.

Pentru tăierea curentului şi pentru lipsa căldurii nu ştiu dacă trebuie să-i mulţumesc, poate m-a călit, cine ştie, alţii au murit şi de mai puţin, alţii au rezistat chiar şi în condiţii mai grele cum sunt beciurile închisorilor „politicilor”, canalele Dunărea-Marea Neagră, şi mai ştiu eu ce stufuri şi Bărăgane inventate de partid.

Eu când eram mic, mai trăgeam cu ochiu’ pe la Mihai Beniuc ăsta, pe la Păunescu, pe la Vadim, şi mai scriam şi eu câte-o poezie patriotică de imn şi slavă partidului că doar mi-a dat cravată de pionier şi carnet de UTC-ist cu tot cu cotizaţia care îl scotea pe tata din toţi papucii. Nu că avea tata mulţi papuci, avea papucii de casă care erau şi papuci de săpat în grădină, papuci de serviciu, şi papucii de nuntă şi botez care-l cam strângeau şi înjura de partidul comunist dacă nu-l auzea nimeni. Poeziile mele patriotice nu aveau valoare literară dar aveau valoare de înregimentare politică. Fiindcă eu scriam cam aşa:

Mie-mi place şi iubesc partidul că ne făureşte
O epocă de aur nouă
Din fier şi din beton )chiar plăci) ne dăltuieşte
Când întredeschidem ochii către rouă.

Şi preşedintelui îi scriam poezii, că şi preşedintele era om şi avea şi nevastă care o chema Elena )tata-i spunea Leanţa Cotofleanţa, dar tata nu era comunist din cauză că-i ura de moarte pe comunişti pentru că l-au silit pe bunicul să lucreze într-o mină de silicoză şi a murit bunicul de la mina aia, că nu te joci cu silicoza, că silicoza stă în săculeţii pulmonari şi nu lasă pulmoanele să respire printre plămâni).
Preşedintelui îi scriam cam aşa:

Domnule Ceauşescule care eşti preşedinte
Şi tata pionierilor utecişti
Pentru mine să te privesc in Mercedes-ul decapotabil e o mare cinste
Ce te-aş mai şterge peste ochii matale trişti.

Care matale eşti cel mai mare agricultor al ţării noastre
Şi cel mai bun cârmaci care ne cârmăceşti
Ca naţiune peste toate felurile de dezastre
Naturale şi poporul pe tocilă-l şlefuieşti.

I-am scris şi tovarăşei preşedintă care îmi era a doua mamă şi urma să fie a treia bunică a copiilor mei, dar tovarăşa profesoară de fizică a aruncat poezia la coş că era secretară de partid comunist pe şcoală, a zis că e cu prostie, dar nu era, aşa că eu am salvat poezia mototolită de la gunoi, de amintire. Iată-o:

Dragă mamă care dacă eşti a doua eşti vitregă dar bună
Am să-ţi împletesc din pănuşi de porumb o cunună
Eu de la sânul tău aş mai suge un strop de lapte petrochimic
Să mă fac şi eu savant mondial ori măcar un mimic.

N-am să te uit, de nu ţi-aş fi copil mi-ai fi dragă iubită
Şi din CO-2 aş face cuvânt internaţional
Pe toţi petrochimiştii ţării i-aş topi pe un fel de plită
Şi vei rămâne unică şi ţi-aş picta tablou: savant cu pectoral!

Ei, câte nu sunt de spus şi de mulţumit partidului comunist, dar nu acum că acum am chef să beau o bere record irlandeză şi să uit dacă pot. Dar parcă pot...

Costel Baboş