Port în mine umbra ciudată a morţii
adrenalină tolănită pe ziduri
în poem fiecare se dezbracă pe sine
mai încolo întunericul îşi muşcă zăbala
stau în genunchi până la zece
aştept să-mi şopteşti că m-ai visat goală
bând din ochii tăi frigul
picioarele se lungesc cât stâlpii de la catedrală
discursuri fluente se preling pe sub icoane
umbra mai pleacă uneori
mă împărtăşesc atunci karma alunecă
printre noi e bine să rugineşti frica
s-o înghiţi fără părere de rău
zideşti o frunză de frasin
ca pe o zodie în care
n-ai să te naşti niciodată