Tincuța HORONCEANU BERNEVIC

Omuleţul din puzzle


De câte ori trec prin faţa unei librării, simt cum îmi tresaltă inima. Că am bani sau nu, că am nevoie de ceva sau nu, eu intru măcar pentru câteva minute. Trec pe la rafturile de cărţi, le mângâi cotoarele, deschid câte una în treacăt, vânzătoarea e cu ochii pe mine, apoi privesc minute în şir jucăriile, uneori mă hlizesc la vreo păpuşă haioasă, vânzătoarea mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva, eu îi răspund că nu. Poate, dacă te întorci cu spatele, gândesc eu, apoi zâmbesc, trec mai departe, la sectorul felicitări.

Cenaclu Literar: 

Astăzi am aflat ce-i frica

De dimineaţă am avut o inimă rea. Adică simţeam în piept o ceaţă nehotărâtă. Dacă e albă sau gri. La şcoală am băieţi în clasă. Nu sunt prea deştepţi. Adică nu la note ci aşa în general. Uneori sunt răi. Învăţătoarea a întârziat la oră. Nu ştiu de ce. Dar m-am plictisit aşteptând-o. Când mă plictisesc îmi vine să oftez. Şi am început să alerg şi eu prin clasă.

Cenaclu Literar: 

Calul

Zăpada apoasă cântă atunci când păşesc. Privesc peste umăr. Ghetuţele mele lasă urme cu flori în omăt. Mă simt deosebită pentru asta. Am şapte ani! Sunt destul de mare ca să-i fac pe alţii să mă asculte. Pe tatăl meu toţi îl ascultă! Doar cât încruntă din sprâncene. Mama îmi spune să nu mă încrunt că mă fac urâtă. Nu vreau să fiu urâtă! Mama spune că e Boboteaza pe vechi. E iarnă şi seara se lasă cu negură rece. Păşesc cuminte pe zăpada proaspătă a drumului. A nins aseară cu nişte fulgi pufoşi cât penele de la moţata noastră.

Cenaclu Literar: 

O zi de 1 iunie

Era acolo mereu, lipită de zidurile cenuşii. Uneori fără vlagă, cu ochii mijiţi sub ferestrele largi, alteori zâmbitoare, purtându-şi paşii dezlânaţi prin labirintul de holuri. Îmi tresălta inima de câte ori o simţeam prin apropiere. Părea că o recunoaşte şi i se supune.
-De ce faci asta ? strigam în sinea mea, plină de indignare.

Cenaclu Literar: 

Statuia de nisip


se ridică în spatele meu
mă întreabă dacă va ploua mâine
dacă fumez şi cunosc limba engleză
scot capul pe geam uitasem
lumina aprinsă
clapele pianului amuţite
stau în genunchi
şi privesc marea
lumina înflorind din nisip
Dumnezeu aşează o piatră
să-mi pot odihni fruntea,
Dumnezeu aşează o pasăre,
un cer, o lumină,
se ridică în spatele meu
statuia de nisip
cu ochi de copil

Cenaclu Literar: 

Cerceii fermecaţi


Prima şi ultima experienţă legată de beţie o am de la cinci ani. Eram o fetiţă slăbuţă şi sufeream de gelozie, ori de câte ori vedeam la cineva cercei. Îi înşiram în minte când închideam ochii, erau aurii sau argintii, lungi, cu pietre albastre sau roşii, lucrate în multe faţete în care se răsfrângea lumina zilei. Erau cercei fermecaţi, care, imediat ce-i puneai la ureche, te transformau în zână. Nu mai erai tu! Puteai să râzi altfel. Cuvintele erau mai rotunde şi tot ce atingeai începea să strălucească.

Cenaclu Literar: 

Într-o zi II

te iubesc, te iubesc, te iubesc
scriu pe zăpadă
oamenii se fac din ce în ce
mai mici
trec prin gândurile noastre
eu fac bulgări
şi nu mă uit înapoi
Yeti coboară spre genunchii mei
tremur şi scriu
până mâine voi uita
te voi uita, te voi uita
firicele de nisip din ziduri
duc cu ele
ultimul sărut
azi m-ai ţinut de mână
mâna ta era caldă
topea zăpada
oamenii din ce în ce mai mici
plecau spre Polul Nord

Cenaclu Literar: 

Într-o zi

te iubesc, te iubesc, te iubesc
poate nu e suficient să ţi-o spun
poate liniştea e doar vată
de zahăr
în care noi ne ascundem
într-o zi o să te nasc
şi o să-ţi fac aripi de ceară
voi strânge în braţe
catedrala
terenul de fotbal
tu nu vei şti niciodată

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Tincuța HORONCEANU BERNEVIC