Ploua extraterestru mâine;

ploua cu nori, cu cer, cu tot,

iar curcubeul îl vedeam întreg

în jurul unui gând transfug …

se-amalgamau temperamente

şi mii de stele-n stele explodau,

exuberanţă de bizar, credinţe

sub unghiuri prea moderne se năşteau

manipulate indiscret de extraverţi.

Înălţam cu mine universul

şi altui infinit mă relevam,

prea stenic însă, prin cuvinte

mai respiram, – nu contemplam –

şi aspirând emoţii convulsive

mă îndreptam spre-o fericire statică

când, dinadins, mă-atinse caldă ploaia

căzândă invers, totuşi, spre pământ,

din ochiul viu, extrospectiv şi sfânt.