”Este mai bine să ai un suflet plin de fervoare, chiar dacă faci, în consecință, mai multe greșeli, decât să fii îngust la minte și excesiv de precaut”
”Unirea este credința mea politică; ea este ținta de mântuire a națiunii române, la care părinții noștri au căutat a ajunge și la care sper că vom putea ajunge.”
”Între douăzeci și treizeci de ani, viața este marcată de tot felul de pericole, de o mare primejdie, da, primejdia păcatului și a morții.”
Vincent către fratele său Theo, începutul lui septembrie 1876
”Tocmai pentru că dragostea este atât de puternică, nici noi nu suntem în stare, de cele mai multe ori, mai ales în tinerețe (adică la vârsta de șaptesprezece, optsprezece, sau douăzeci de ani) să ne conducem cum trebuie barca .” (Vincent către Theo 12 noiembrie 1881)
Pentru melomanul neavizat, opera mozartiană ”Cosi` fan Tutte” se referă la eternul ”la donna e mobile”, adică, la nestatornicia femeilor. Pentru inițiat, esența este cu totul alta: ar fi fost superfluu ca un geniu de talia lui Mozart să compună o operă folosind un libret ce are drept subiect o temă atât de vulgară și de comună. Așadar, este vorba despre lupta contrariilor ce se manifestă în Univers, care, până la urmă ajung să se transforme într-o complementaritate.
Comentarii