Punerea semnului egalităţii (cu nuanţele de rigoare) între hitlerism şi stalinism, cele două sisteme ale morţii, de către istorici occidentali de prestigiu nu poate decât să mulţumească o conştiinţă istorică estică ce a fost marcată, în egală măsură, de crimele ambelor regimuri, fiind lăudabilă şi reparatorie.
Dincolo de creaţiile în rime şi de proza fantastică, obligatorii în orice programă şcolară, poetul naţional al României s-a afirmat şi ca om politic, doctrinar pasionat şi gazetar acid.
Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.
În continuare din numărul precedent, publicăm un capitol inedit din noua carte a lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură – un volum în pregătire pentru Editura Polirom.
Publicăm, în două numere succesive ale revistei, un capitol inedit din noua carte a lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură – un volum în pregătire pentru Editura Polirom.
Comentarii