Petru Creția -Noapte de noapte

Noapte de noapte stau pe malul unui râu, privind
În apa lui înceată și neagră de umbră.
Și trec cu apa chipuri, trec încet și măsurat,
Meduze-aproape stinse în noaptea fără cer
Și fără zi de mâine sau de ieri.
Cunosc acele chipuri, prea bine le cunosc,
Ele nu sunt animale și nici flori,
Nu sunt închipuiri și nici, de fapt,
Forme ale aducerii aminte.
Iar ele nu mă văd, doar trec,
Și sunt departe izvoarele acelui râu
Și timpul chipurilor care trec mereu
Și chemarea deșartă.
Iar râul curge mut prin întunericul închis,
Doar fulgere tăcute luminează în răstimpuri orizontul,
Și chipurile trec iar eu rămân,
Și parcă nici nu sunt și, nefiind,
Nici nu am fost.

Petru Creția - Licitație

Pentru că altfel chiar nu mai e cu putință și deoarece
Plecăm.
Se scot la mezat următoarele lucruri:
Un puternic binoclu de câmp împreună
Cu tot ce-a fost văzut prin el cu un prilej sau altul
Și cu deosebire în Egiptul vechi;
Fotografii ale unor neștiute persoane
De secol incert; rețeta unor elixiruri nebăute,
Redactate într-un stil înflorit și suspect;
O hartă apocrifă a lunii, de o închipuire avântată;
O pagodă de fildeș bine lucrat din care se-aude
Vuietul mării și strigăte de oameni pierduți;
O zăbală mușcată de dinții
Unui cal nărăvaș din trecut; un arc; o agrafă de fier;
Jurnalul de bord al unui pirat reticent și obscur;
Un glob de cristal fermecat în care însă numai noi
Putem vedea tot ce a fost, salvat de orice timp,
De orice alterare sau durere.
Pentru aceasta însă prețul nostru cel mai mic
E un palat în Munții Lunii.

 Petru Creția - Cine?

Cine să vină, sălbatic și rece, cine să vină
Să ne facă ultimul semn?
Cine să ne așeze sau să crească
Între tine și mine, cine
Să sfâșie, ori să stingă, ori să nu ierte,
Ori să ne ascundă unul de altul
Ca și când n-am fi fost?
Cine să ne golească privirile și să ne-nghețe buzele
Și apoi să ne uite?
Cine, chiar mai târziu, să ne șteargă
Din dimineți, din oglinzi
Alăturatele chipuri, îmbrățișatele trupuri,
Spulberând din negrul vânt al nopții
Alba cenușă a îmbrățișărilor noastre,
Cine decât nimeni, niciodată,
Numai singuri noi?

 o exprimare atât de clară, lipsită de echivoc