nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi
omule, tu de ce te agăţi de viaţă
ca un copil de fusta mamei?
de ce nu vrei să mergi singur
spre îndepărtările lumii
spre marea întindere în care îngerii
au renunţat la aripi
şi se joacă atinselea cu dumnezeu?

întreb şi eu, nebăgând în seamă răspunsurile
care de care mai evidente
şi las savanţii să rumege toate cărţile
predecesorilor
ca nişte cârtiţe de birou

măi, omule, viaţa asta nu ţine evidenţa foilor citite
nu ţine evidenţa cuvintelor spuse
de pe azi pe mâine
nu ţine contabilitatea
la absolut nimic

aşa că, omule, de ce te agăţi de viaţă
ca un copil de fusta mamei?