Muzei

Mai aud fâlfâirea eterului
şi recunosc în falduri
gândul răpus
mă doare amintirea
iubirilor
la sânul unei muze
Îmi amintesc, mai ştiu,
cum mă-mbia adesea
cu ochii ei de aer
să nu-mi destram suflarea
cu strigăte-n pustiu,
să nu mai scurm nisipul
cu semne care pier
La semnele-i tăcute,
la cel de întrebare,
m-am prăbuşit în fiinţa-mi
unde păream mai pur,
în ochi cioburi de lacrimi