Moto: „Cine ştie, s-ar putea ca viaţa să fie moarte, iar moartea să fie viaţă.”(Euripide)

Chagall înseamnă în limba rusă “a merge cu paşi mari.” Volubil, iubind viaţa cu nesaţ, într-o continuă comunicare cu cei din jur, atent la toate contactele, aşa îl descriu contemporanii. Viaţa şi opera sa se suprapun, degajă acelaşi parfum, aceeaşi intimitate. Asemeni tuturor marilor artişti îşi oglindeşte în întregime propria viaţă în opera sa. Nu e nici cerebral, nici sensual- e un mare liric. Ajuns la Paris, în vremea când cubismul era la modă, Chagalll se ţine deoparte. “ Tablourile mele sunt ilogice şi nerealiste-cu mult înainte de suprarealism.

„Nu am mare lucru de zis despre Thomas Mann, însă, dacă doriţi, vă pot vorbi despre Ernst Jünger!”

(Roland Barthes)

Aud, tot mai des, în ultima vreme, expresia  „a trăi decent”, expresie în numele căreia se clamează câte şi mai câte drepturi. „A trăi decent” a devenit unicul scop al vieţii, ultima treaptă a Paradisului pământesc pentru care merită să sacrifici orice alte porniri, venite din cine ştie ce rătăciri ale gândului rău strunit. „A trăi decent” echivalează cu „o îndestulare liniştită”, în care „fericirea” de altădată a fost înlocuită cu „bunăstarea”, iar „nobleţea spiritului” cu „decenţa”.

Obişnuiesc să-mi protejez auditoriul, evitând să-i trag drept în plex cu vorbele nu prea blânde, atunci când încerc şi eu să spun oarece în agora. Îmi iau anumite precauţii şi-o ocolesc vulpeşte pre după piersic. Care va să zică, încerc eu să împac şi lupul şi varza că biata (sau beata?) capră de mult îi moartă-n coşar.