Trecură toamne, una câte una.
Prinţesa rămânea închisă-n casă.
Din zori şi până când apune luna,
Singurătatea în palat apasă.

Dar într-o zi, o slujnică şireată,
Lasă un geam deschis la o cămară.
Atunci prinţesa, pentru prima dată,
Privi la frumuseţea de afară.

Văzu pământul străbătut de ape
Şi cerul luminat în dimineaţă,
Tot ce în suflet şi-n priviri încape,
Şi înţelese-atunci ce-nseamnă viaţa.

A mai văzut prinţesa, cu mirare,
Un negustor care în pragul serii
Striga că are marfă de vânzare,
Marfă de preţ : SEMINŢELE DURERII.

în vârful lor se străduiau să crească
Şi să-şi deschidă trupul flori ciudate
Ce te chemau, cu voce omenească,
Să-ţi implinească amintiri uitate.

Sub glasul lor prinţesa se visează
O pasăre călătorind prin lume.
în visul ei cu dor îmbrăţişează
Munţi uriaşi cu crestele de spume.

Sub vraja florilor, visul ia formă,
încât la urmă, cu durere mare,
în pasăre prinţesa se transformă,
Luându-şi zborul spre albastra zare.

Mult i-a plăcut prinţesei lumea toată,
A mângâiat lumina ei cea vie
Zburând pe cerul zilei fără pată.
Şi pasăre rămase, pe vecie.

Desen realizat de Bianca Pleşa clasa a IV-a, Şcoala Generală nr.28, Braşov