Pe 19 ianuarie 1935, Panait Istrati îi scria lui Romain Rolland: ”Rutina zilnică mă dărâmă. Citesc manuscrise idioate și traduc din zori până în noapte lungit în pat ca un paralitic și câștigând mai nimic. Astfel am renunțat, pe moment să vă mai scriu tot ce am pe suflet.”

Câteva săptămâni mai târziu părăsește Parisul și se întoarce la căsuța din Paleologu nr. 3 din București. Aici, găsește o scrisoare de la René-Noël Raimbault care se ocupa de traducerea unui autor englez necunoscut, Eric Blaire, alias George Orwell. Acesta îi scrisese deja lui Orwell că nu Carco îi va prefața cartea, ci Panait Istrati, la sugestia lui Malraux.

”Panait Istrati este exact omul care ne trebuie”, îi scria el romancierului. Astfel că, pe 7 ianuarie 1935, Gaston Gallimard îi cere lui Panaït Istrati să prefațeze ”La Vache enragée”, opera unui englez anonim. Pe 21 martie îi și trimite 500 de franci pentru prefața pe care o primește de la Istrati pe 1 iulie 1935.

Traducătorul îi scrie lui Orwell: ”La Vache enragée ” va apărea curând cu prefața lui Panait Istrati. Era cât pe ce să n-o avem. Panait mi-a trimis-o din București exact cu 10 zile înainte de a muri și are semnele scrisului unui muribund, Panait rugându-mă s-o corectez deoarece nu mai era sigur asupra francezei sale. Am avut puțin de corectat. Așa cum este, cu toată simplitatea sa, prefața constituie un document emoționant și de mare valoare. Este ultima lucrare scrisă de acest mare și curat scriitor, multe fraze având rezonanța unui testament literar. Sunt fericit că romanul dumneavoastră a avut parte de această ultimă creație a unui om care , mai mult ca oricare v-a înțeles și pe care, cu siguranță îl veți înțelege.”

René-Noël Raimbault era specialistul numărul unu al Editurii Gallimard în literatura anglo-americană. Apreciat pentru traducerile lui de Upton Sinclair și William Faulkner, René-Noël Raimbault descoperise romanul ”Haiducii” al lui Istrati și se îndrăgostise de opera lui.

La rândul lui, Denis Taurel, cel care îl numise pe Istrati ”Gorki al Balcanilor” și fin cunoscător al operei istratiene scria: ”Istrati vede în ” La Vache enragée” (Vaca turbată) o lucrare rarisimă prin unicitatea stilului lipsit de obișnuita frazeologie literară.”

Pe 13 iulie 1935, Orwell primește ediția franceză a romanului și după ce citește prefața îi scrie traducătorului: ”Cel mai trist pentru mine e faptul că n-am putut să-i mulțumesc direct domnului Istrati pentru prefața cărții mele.”

În prima ediție, prefațatorul este amintit pe copertă. La următoarele ediții (ex. ED. Champ Libre, 1982) ”Vaca turbată” va deveni ”Cu buzunarele goale prin Paris și prin Londra” titlu mai apropiat de originalul din engleză ”Down and out in Paris and London”.

Prefața tradusă în limba română poate fi citită în volumul ”Panait Istrati, Amintiri. Evocări. Confesiuni”, Ed. Minerva, București 1985, ediție îngrijită de bunul prieten al lui Panait Istrati, Alexandru Talex, (pg. 219-222).e

În prefața ediției franceze apărută sub titlul ”Vaca turbată”,Panait Istrati consideră romanul lui Orwell una dintre acele scrieri rarisime prin puritatea limbajului, prin stilul sobru, plin de naturalețe,  prin simplitate, dar și prin realizarea portretelor personajelor care îl populează și dintre care se detașează net eroul principal, Bozo. Considerându-l o figură luminoasă, diferit de celelalte personaje, Istrati regretă faptul că autorul nu a creat un reprezentant puternic,memorabil al acestei categorii sociale de la periferie. ”Tipul borfașului cu personalitate puternică există”, spune el   chiar dacă nu s-a chemat întotdeauna Villon, Gorki sau  Konovalov și i-a lipsit creatorul nu înseamnă că nu continuă să fie ”o măreață realitate.” În sprijinul afirmației sale aduce exemplul romancierului olanjdez, A.M. Jong, care a primit într-o bună zi o scrisoare de la un borfaș aflat în închisoare. În cele din urmă, s-a dovedit că acest vagabond era un om cinstit și poet adevărat și a ajuns să peregrineze prin toată Olanada susținând conferințe. Un alt exemplu  de creator care a descris lumea undergroundului este scriitorul român Petre Bellu cu al său roman ”Apărarea are cuvântul”, însă Gorki rămâne inegalabil din punctul lui de vedere. Dar iată,spune Panait Istrati, se poate face literatură și fără să bați câmpii, fără înflorituri, fără mofturi.Stricăm cele mai frumoase momente a ceea ce a fost ”trăit” de noi, voimsă facem artă. Nu ne mulțumim cu ceea ce e mare fără fraze, cu faptul în goliciunea lui. Urmăm căile bătute ale grandilocvenței literare și cădem în fariseismul artistic. Naturalul, frumosul natural care dă întreaga valoarea existenței, îl izgonim din inima noastră, alergând după năluca lui. Naturalul este întregul secret al acestei cărți. Îl urmăm pe Orwell ca și cum i-am fi fost însoțitori în această cumplită viață a vagabonzilor din Paris și mai ales din Londra, pe care el ne-o arată, împărtășind-o cu ei. Aici nimeni nu pozează, nici el, nici noi. Nimic despre păpușile care sunt unul înaintea celuilalt, scriitorul și cititorul său