Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta
Submitted by Adrian Munteanu on 07/20/2005 - 14:02.
Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta
Cu dalta râvnei de-a zidi palatul
Cu albi pereţi ce-mpodobesc regatul
Nădejdilor înveşnicindu-mi soarta.
Giulgiul uitării îmi îmbracă patul
Şi s-a întins nesăbuit pe toarta
De care-agăţ în cuiul vremii harta
Pornirilor ce îmi ascut păcatul.
O teamă-n mine curm, nefericită,
Dar cioburi mii în carne au intrat.
M-a zgâriat osânda lor smintită
Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Încă sunt viu. În piatra adumbrită
Mai şlefuiesc al clipelor carat.
7 august 2004
Comentarii