Ciment din cer

           

 

 

Bucăți de ciment cădeau pe bulevardele cenușii.

Oamenii curioși se adunau în jurul lor și săracii și bogații.

Erau cuvinte cimentate, unele rele, altele bolnăvicioase,

topite din lacrimile zeilor bătrâni,

cu barbă din crengi de salcie.

Zei bătrâni…

 

Fiecare om își ducea acasă

o bucată de cuvânt cimentat.

Eu n-am îndrăznit.

Erau cuvinte din lacrimi otrăvite, bolnave

ale zeilor îmbătrâniți.

 

Ce libertate!

 

Oamenii

cu fețele trase de timp

sculptau cuvintele ascuțite. Din ele creșteau

demoni galbeni,

oase de lut,

bani de oțel și o pâine de secară.

 

Copiii

înghițeau rămâșițele

pâinii și deveneau flori de colț proaspete.

 

Ultima bucată otrăvită de ciment au pus-o pe

Arcul de Triumf.

Se închinau la ea înainte de mâncare, de două ori.

 

Atunci ceasul s-a oprit,

Și toate au rămas deschise și închise.

 

Pentru totdeauna.