„Mi-e viaţa un „somn” din care mă trezesc strigând …
          la luna ce-şi arată colţii” (valentina becart)

Tu eşti…
fâşia „pătimaşă” de pământ
pe care – rând după rând
ca un joc nefiresc
seminţele discordiei …
sub soarele blând… încolţesc

Şi-n câmpia învrăjbită,
fecundă,
vin nopţile să-şi vândă
limbutele minciuni
ce ţes firavelor tulpini
veşmânt de ură…

Şi-n veghea lunii ce suspină
pulberi de otravă
din florile cu iz de „vină”…
se risipesc în vânt …

Şi zorii ce-or sosi curând
vor culege-n palma delicată,
 fină,
din ţărâna caldă …
palide tulpini de vise
de seminţele discordiei
pe nedrept … ucise …
ucise …
                    din ciclul (poeme becartiene)