Craterul vulcanilor de deschidea ameninţător sub povara gândurilor „Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic"! bietul Nietzsche! ars de suferinţă a ridicat sabia împotriva „Dumnezeului" ce l-a lăsat singur în faţa filosofiei sterile... cum să poţi locui într-o singurătate din care sunt izgoniţi zeii şi legendele?
Universul este o carte deschisă e cecul în alb pe care-ţi vei semna destinul... de-aş fi rămas nescrisă astăzi n-aş fi aflat că între două tăceri e-atâta poezie... şi pe ţărmuri – bântuie îndoiala – ca o fecioară cu trup de nisip...
Mă vei ierta… de uitare icoană fără de preţ la care n-am ştiut obosit de căutare – cum să-mi înalţ privirea împovărată de iubire şi cum să şterg lacrima curată ce aştepta cuminte o rază… şi nu promisiuni măsluite? o! dar tu să-ţi aminteşti…
în clipe de răgaz am îngenuncheat şi sufletul mi-a sângerat sub lama gândului acuzator…
Comentarii