Măștile trandafirului

Măștile trandafirului

 

 

 

”Roză, oh, contradicție pură, încântare

 de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui.” (Rilke)

 

O vază de cristal.

Un trandafir galben, proaspăt, înrourat. Demeter.

Lumina lunii pătrunde-n odaie.

Petale ruginite pe margini  respiră adânc. Nemesis.

 Închid ochii și inspir  adâncimea galbenului.

Sfârâie somnul în argintul lunii. Meduza.

Simt moliciunea de catifea a petalei

 Mă cuibăresc  în lăcașul somnului. Artemis.

Îl privesc drept în față pe Regele florilor.

Doi țepi limba despicată a șarpelui dau șuier de amenințare. Persefona.

O adiere delicată mă învăluie și-n vis mă aruncă

Aurul petalelor învăluie privirea somnolentă. Hecate.

Multiplele fețe converg în centrul inimii. Apare Iluminarea.

Eu sunt trandafirul!

 Toate contradicțiile sunt iluzorii, închipuiri ale minții învățată să disece, să interpreteze, să clasifice, să judece. Adevăratul trandafir e parfumul! Cine încearcă să-i descrie trăsăturile va pierde esența,  îl va pierde pe însuși  trandafirul. Când ochiul minții începe să disece, ne oprim în pragul adevărului care se disipează în procesele deconstructive ale minții. Cu cât se distanțează poemul trandafirului de circumstanțele lumești, cu atât are mai mult conținut. Sursa poemului, ca și sursa trandafirului e acel ceva nedefinit, greu de cuprins în cuvinte pentru că limbajul s-a pierdut înainte de Ba bel (”confuzia a venit”). Poezia și trandafirul nu pot fi materializate decât în ”limbajul inimii”. În aceasta constă și secretul vieții! Uneori, el ne este prezentat sub formă prescurtată ca în viziunile lui Iezechiel și ne poate fi revelat doar la timpanele marilor catedrale. În viziunea lui Iezechiel, Hristos e flancat de cele patru animale: boul, leul, vulturul și omul/îngerul.  Dar cine mai știe să citească semnele sacre care ne ghidează înapoi către Sursă?  Cine are puterea să mai pătrundă în Grădina Secretă așa cum au pătruns cei patru rabini din parabolă?  Zice-se că atunci când i-au văzut măreția,  primul rabin a murit de șoc, al doilea a înnebunit, al treilea s-a lepădat de credință și numai al patrulea, rabbi Akiba, a intrat și a ieșit de acolo nevătămat și transformat. Doar el a știut să răspundă necesităților trăite - a intrat, ”a văzut” și s-a întors la viața obișnuită fără să cadă pradă emoțiilor asemeni tovarășilor săi. Câți dintre noi putem practica acest dus-întors ca rabbi Akiba acceptând pasiv și loviturile și bucuriile vieții, fiind deschiși doar să învățăm lecția? Iar lecția cea mare este să învățăm să pătrundem în Sursă în mod conștient. Să vedem esența trandafirului, Sursa lui, în parfumul care adie îmbogățindu-ne simțurile. Pentru a te pune în mișcare ai nevoie de o smucitură, de un șoc.  Dacă nu simți tensiunea interioară, învolburarea emoțiilor, atacul fricii și al tuturor angoaselor, nu poți capta proximitatea, nu -ți cauți adevărata cale și nu ajungi la acea experiență transformatoare.  Trăind într-un moment al vieții sentimentele de iubire și de întristare activate la maxim, îți este activat Sinele în totalitate.  Încorporând exercițiul,  îți modifici relația cu tine însuți și cu lumea din jur. Cu timpul, înveți să -ți revii din toate încercările vieții care te dezechilibrează luând în stăpânire cu întreaga ființă toate aceste provocări. Nici nu vă imaginați cât de mult putem învăța din povești, din mituri! Miturile ne furnizează anumite fire narative din care se pot extrage strategiile de supraviețuire. Desigur, sunt multe și fiecare explorează direcția favorabilă pentru ieșirea din întuneric.  Însă marii visători au avantajul de a fi abilitați să exploreze toate direcțiile.

 Căci: ”Ori de câte ori dorești ca Ilie să ți se arate în chip văzut, concentrează-te asupra lui...Există trei modalități de a-l vedea: într-un vis; cât timp ești treaz și-i dai binețe; dar și când ești treaz, îi dai binețe, iar el îți răspunde la salut.” (Joseph Caro)

Cenaclu Literar: