”...como se pasa la vida

como viene la muerte

tan callando...”

Jorge Manrique

vântul de Răsărit se strecoară cu un șuier surd

printre ierburile uscate

setea a cuprins tot ținutul

sufletul adormit cade pe fundul lumii

într-un ultim spasm ciuta vânată dă țipăt

un căluș nevăzut i-a străpuns gâtlejul

gura i s-a umplut de lotuși

spini albi, înfloriți, i-au săgetat privirile

abis de tăcere învăluie aerul de jur împrejur.