Grupul pronominal relativ ”ceea ce”

Grupul pronominal relativ ”ceea ce”

 

 

Înainte de-a  analiza grupul pronominal relativ ceea ce am să spun câteva cuvinte legate de fraza dată spre analiză la examenul de capacitate cu câțiva ani în urmă.

 În primul rând, mi se pare a fi o mare năstruşnicie alegerea unei astfel de fraze pentru evaluarea unor copii de 15-16 ani, din moment ce, a creat probleme şi multor cadre didactice.

 În aceeaşi ordine de idei, la fel de năstruşnice mi s-au părut a fi atât pronunţarea profesorilor adepţi ai variantei cu subordonata predicativă, cât şi manifestările publice la care au participat profesori, părinţi copii. Iată fraza:     

          

        Ceea ce mă jenează/ este dificultatea răsfoirii.

 

     Ceea ce mă jenează( jena)/ este dificultatea răsfoirii

S                                           VC   NP

 

Jena este/ dificultatea răsfoirii

S       VC   NP

 

Dificultatea răsfoirii este/ ceea ce mă jenează(jena)

 

 S                              VC       NP

 

 

Câinele este prietenul omului.

            S         VC    NP

 

        Prietenul omului este câinele.

          S                        VC   NP

Prima

Topica normală este:  S+ Aux pred.+NP. Schimbând ordinea se schimbă şi funcţia.

 

 

Concluzie : Sintaxa lucrează pe situaţii de comunicare date, nu ipotetice, aşa că modificarea topicii nu se justifică.

 

Paşii de urmat în analiza frazei:

 

1 identificarea predicatelor

 

2 identificarea elem. relaţionale

 

3 vb a fi valoare - este verb copulativ absolut, cu valoare de instrument gramatical- a fi, a însemna, a reprezenta. (D. Irimia pg. 144). Sunt cerute de un nume predicativ pentru exprimarea unor categorii gramaticale precum timpul (categ. fundamentală necesară predicaţiei  şi persoana (categ. gramaticală necesară constituirii relaţiei subiect-predicat) - relaţie fundamentală pentru constituirea unei comunicări-propoziţie. (Verbe copulative, pg. 144)

 

.

 

 

 

Morfosintaxa relativului ceea ce în gramatici şi articole de specialitate româneşti

 

În literatura de specialitate relativul ceea ce cunoaşte două modalităţi de interpretare: una sintetică- situaţie în care gruparea ceea ce este tratată ca un pronume relativ compus şi alta analitică prin care sunt identificate două unităţi: un pronume demonstrativ ceea şi un pronume relativ ce.

 

1. Interpretarea sintetică.

 

Prima sursă la care vom recurge este Gramatica Limbii Române, 1966, editată sub egida Academiei. La pg.160 avem formularea:

&165. “Pronumele interogative –relative sunt care, cine, ce şi cât.

Pe lângă acestea, există grupul cel ce, care are o situaţie specială. Cele două cuvinte din care a fost alcătuit grupul sunt în curs de contopire. Unele forme ale sale sunt deja sudate şi putem vorbi de un pronume relative compus. Aşa este, de exemplu, ceea ce cu sens neutru, care se comportă ca o unitate indivizibilă.”

Luând ca exemplu un titlu al unei piese a lui Aurel Baranga: ”Reţeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbeşte”, GLR argumentează că unitatea  formulării “despre ceea ce nu se vorbeşte” nu poate fi spartă, aşadar este vorba despre un compus.

Ca orice compus, gruparea cunoaşte flexiune:

 

         masculin                                                                       feminin

sg. N.A cel ce                                                                sg. N.A.  ceea ce

     G.D.celui ce                                                                   G:D: celei ce

 

pl. N.A.  cei ce                                                               pl. N.A. cele ce

      G.D. celor ce                                                                 G.D. celor ce

 

 

În gramaticile autorilor Iorgu Iordan (1978), Valeria Guţu-Romalo (1985), Dumitru Irimia(1997), Mioara Avram (1987) şi Corneliu Dimitriu (1994) gruparea ceea ce este considerată un compus şi este analizată ca atare.

 

& 46 Pronumele relative sunt cuvinte care substituie nume despre care se dau relaţii, referinţe explicaţii în frază prin propoziţii secundare introduse de substitutele respective care pot avea categoriile gramaticale de gen, număr şi caz şi îndeplinesc simultan şi funcţie de marcă a subordonării în frază introducând propoziţii secundare şi funcţie sintactică (de subiect, care este specifică, de complement etc.) pg 298 G.A

Forma ceea ce este un pronume cu valoare neutră (nu are funcţie sintactică) pentru N.A. defectivă de G.D.

 

 

2 Interpretarea analitică

 

În favoarea interpretării analitice a grupării ceea ce se pronunţă G.G. Neamţu 1999, 190-193, care face o analiză amănunţită a statutului morfosintactic al lui ceea ce. Interpretarea analitică a lui ceea ce propusă de G.G. Neamţu priveşte ambele ipostaze ale lui ceea ce – în relative apozitive şi în relative non-apozitive. Argumentele lingvistului clujean sunt de natură morfologică, istorică (ceea ce nu are un corespondent interogativ), (dar nici relativul de nu are un corespondent interogativ şi nu i se contestă din acest motiv apartenenţa la categoria relativelor - M.G.), sintactică (grupul se „dezmembrează” de la sine în componente cu valenţe cazuale diferite care obligatoriu actualizează funcţii diferite, supunându-se principiului unicităţii funcţiilor).

Neamţu demonstrează ultima afirmaţie reconstituind o structură de bază pentru relativele libere cu ce.

 

Exemplu: Nu înţelege mare lucru din ce îi spui.,

 

 unde „explicăm prepoziţia din în subordonată nu prin verbul acesteia, care o refuză (a spune din…), ci prin verbul din regentă (a înţelege din…), făcând apel la o construcţie de bază preexistentă cu demonstrativul ceea ce, căruia îi aparţinea prepoziţia: Nu înţelege mare lucru din ceea ce-i spui. În aceasta din urmă, poziţiile sintactice sunt cele fireşti şi normal realizate (din ceea = complement indirect prepoziţional, iar ce = complement direct). Or, este nelogic ca într-o structură în care îl avem deja pe ceea, cu funcţia sintactică cerută de verbul din regentă, alta decât a lui ce, să procedăm invers, adică să-l cuplăm cu ce, ajungând de unde am plecat. (…) Asemenea construcţii, fără a fi «decomprimate» (= refăcute prin introducerea demonstrativului), nu sunt, de fapt, analizabile.” (Neamţu, 1999, 193).

Cenaclu Literar: