Viața nu-i o competiție - nu rezultatul,  nu cât acumulăm până la final, ci felul în care parcurgem drumul este relevant. Punând accentul pe cât vom acumula ca să-i mulțumim pe alții, uităm să mai trăim, nu vom obține aproape nimic. Sigur că trebuie să dăm vieții un sens, să avem un scop  care să ne țină vii. A căuta, a experimenta, a schimba din mers ceea ce nu ne face bine, a evolua - sunt lucruri de care depinde  fericirea noastră. Ca să vedeți unde poate duce evaluarea vieții în funcție de rezultatul pe care îl obținem, o parabolă pe care am găsit-o și eu într-o carte de înțelepciune:

”Erau odată într-un sat doi bărbați pe care-i chema Joaquin Gonzales. Unul era preot al parohiei și celălalt era taximetrist. Destinul face ca amândoi să moară în aceeași zi. Atunci ajung la ceruri, unde îi așteaptă Sfântul Petru.

-       Care e numele tău? îl întreabă Sfântul Petru pe primul

-       Joaquin Gonzales

-       Preotul?

-       Nu, nu, taximetristul.

Sfântul Petru își consultă lista și spune:

-       Bine, ți-ai câștigat locul în paradis. Ți se cuvine această tunică cusută cu fir de aur și acest toiag de platină cu încrustații de rubine. Poți intra...

-       Mulțumesc, mulțumesc...spune taximetristul.

Mai trec încă două sau trei persoane până când îi vine rândul celuilalt.

-       Care e numele tău?

-       Joaquin Gonzales.

-       Preotul...

-       Da.

-       Foarte bine, fiule. Ți-ai câștigat locul în paradis. Ți se cuvin acest halat de in și acest toiag din lemn de stejar cu încrustații de granit.

Preotul spune:

-Mă iertați, nu vreau să fiu nerecunoscător, dar...trebuie să fie o greșeală. Eu sunt Joaquin Gonzales, preotul!

-Da, fiule, ți-ai câștigat locul în paradis, ți se cuvine halatul de in...

-Nu, nu se poate! Eu îl cunosc pe celălalt domn, era un taximetrist, locuia în satul meu, era o catastrofă ca taximetrist. Se urca pe trotuare, făcea accidente în fiecare zi, o dată s-a izbit de o casă, conducea foarte prost, dărâma stâlpii de iluminat, mătura totul în calea lui...Iar eu mi-am petrecut șaptezeci și cinci de ani din viață ținând predici în fiecare duminică în parohie. Cum este posibil ca lui să i se dea tunica cusută cu fir de aur și toiagul din platină, iar mie acestea? Trebuie să fie o greșeală!

-Nu nu este nicio greșeală, spune Sfântul Petre. Aici, în ceruri, noi ne-am obișnuit să facem evaluări așa cum faceți și voi în viața pământească.

-Cum? Nu înțeleg...

-Desigur...acum ne conducem după rezultate...Uite, o să-ți explic pentru cazul tău și vei înțelege imediat: în ultimii douăzeci și cinci de ani, de fiecare dată când tu predicai, oamenii adormeau; dar de fiecare dată când el conducea, oamenii se rugau. Rezultateeee!!! Înțelegi acum?”