Țările Române : Între epidemii și migrații

Țările Române : Între epidemii și migrații

Viața în Țările Române, putea fi una atrăgătoare dacă erai un membru al aristocrației. În schimb populația obișnuită ducea o viață caracterizată în general de mizerie și lipsuri. Cu toate acestea ambele categori sociale au fost expuse la fel de puternic în fața pandemiilor. Foametea, războaiele, fricile și superstițiile (chiar și postul) oamenilor au înlesnit răspândirea bolilor. Spre deosebire de Europa Occidentală, în teritoriul Țărilor Române epidemiile au avut o evoluție mai lentă până în secolul XIV. Din păcate lipsa surselor istorice îngreunează abordarea istorică. Marile epidemii s-au produs în spațiul românesc prin contactul cu regiuni unde bolile apăreau frecvent. O astfel de regiune a fost Imperiu Otoman, unde epidemiile s-au manifestat violent până în secolul XIX. După secolul XV epidemiile se instalează în spațiul nostru și cu greu au mai fost eliminate. În Transilvania secolului XVII ciuma a durat 25 de ani.

În lucrarea ,,Scurtă Istorie a Dezastrelor Naturale Epidemii, cutremure și dereglări climatice” , istoricul Lucian Boia ne oferă mai multe informații despre proporțiile flagelului: „În Țara Românească și Moldova a fost o gravă epidemie în anii 1660-1661, urmată de altele în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. (…) Dintre ele, cea mai puternică a fost în 1738-1739 (în Transilvania au murit peste 40.000 de oameni). A rămas în amintire mai cu seamă „ciuma lui Caragea” din 1813. Au murit atunci în Țara Românească peste 70.000 de oameni.”[ Lucian Boia, Scurtă Istorie a Dezastrelor Naturale Epidemii, cutremure și dereglări climatice, București, ed. Humanitas, 2020. p.25.]

Louis Roman vorbește în lucrarea sa ,,Politica Țării Românești în anii 1739-1831 și inconsistența teoriei ,,Depopulării’’ despre bolile întâlnite în perioada discutată. În studiul menționat găsim menționate bolile cele mai întâlnite .Astfel printre epidemii, primul loc prin frecvență și amploare, îl ocupă ciuma. Locul doi este ocupat de tifos ,care a făcut multe victime în rândurile târgoveților (în anii războiului austro-turc de la sfârșitul secolului XVIII). Holera s-a dezlănțuit in 1831. ,,Combaterea epidemiilor este îngreunată de superstițiile existente, activ alimentate de vârfurile feudalității , în scopuri de clasă atât prin organizarea repetată a procesiunilor religioase , cât și prin îndemnul de a se apăra de boli prin rugăciune.”[ Louis Roman ,,Politica Țării Românești în anii 1739-1831 și inconsistența teoriei ,,Depopulării’’ București, Centrul de multiplicare al Universității din București,1974, pp.8-10.] Totuși pierderile nu trebuiesc supraevaluate.

Au fost luate măsuri în epocă pentru a înlătura epidemiile. Măsurile sporesc în anii administrației condusă de Kiseleff (1829-1834).Aceste acțiuni duc la lichidarea ciumei și a holerei. Aceste boli făcuseră 127.170 de morți în Țara Românească. Migrațiile externe au existat. Populatia Țării Românești diferă în funcție de an:1739 -1 084 585; 1760-1 211 275; 1774-1 349 840; 1791-1 520 950; 1812-1 767 670; 1820-1 795 130; 1831-1 920 590.[ Ibidem,p40] Până în secolul XVIII în Țara Românească și Moldova țăranii fugari erau înapoiați. ,,În decurs de 92 de ani se stabilesc 100 000 oameni intre Carpați și Dunăre. În anii 1740-1831, pe teritoriul muntean s-au refugiat 11 300 familii (circa 50 850 persoane). Exista două perioade de depopulări, anul 1742, apar treceri masive la sud de Dunăre și anul 1813, moment în care mor foarte mulți din cauza ciumei.”[ Ibidem ,p35-39]

Pentru că epidemiile apăreau la perioade scurte de timp și decimau populația, efectele asupra psihicului erau puternice. ,,Rău înrădăcinat, cu o recurență implacabilă, ciuma, în virtutea aparițiilor sale repetate, crea inevitabil în rândurile populației ,,o stare de nervozitate și de frică”[ Jean Delumeau, Frica în Occident Secolele XIV-XVIII O Cetate Asediată, București, ed. Art, 2020, p.154.]

Un medic din Marsilia ne prezintă și simptomele ciumei:

 

,,Maladia începea cu dureri de cap și vomismente urmate de o febră puternică. (…) Simptomele erau, în mod obișnuit, frisoane regulate, un puls scăzut, moale, lent, frecvent, inegal, concentrat, o îngreunare atât de mare a capului încât bolnavul și-l susținea anevoie părând a fi cuprins de o amețeală și o tulburare de om băut, cu privire fixă, trădând spaima și deznădejdea”[ Ibidem, p.159.]

Cenaclu Literar: