Goya

Goya

 

 

 

 

”Și când te gândești că a trebuit să ajungă la patruzeci de ani pentru a deveni Goya...”

(Andre Malraux)

 

”E un diavol cu inimă de înger a zis servitorul său. La prima vedere, această caracterizare pare o banală lingușire, nimic mai mult. Drept care nici nu i-am dat importanță. Mi-am adus aminte de ea în singura noapte în care am fost la Madrid. Mă aflam în piața Puerta del Sol. Trecuse demult de miezul nopții, iar străzile erau pustii. Nu mă înduram să mă culc, bănuiam că n-aveam să mai revin niciodată în acest oraș la care am visat prea mult ca să-mi fie dat să-l văd în tihnă, și am început să caut un semn, o placă memorială, care să ateste că într-una din casele de la Puerto del Sol a locuit Goya. Nu mă bazam pe nicio informație sigură, dar mi se părea că numai acolo, în centru Madridului, în liniștea Spaniei, ar fi putut locui Goya spre cincizeci de ani. N-am găsit ceea ce căutam și m-am îndreptat încet spre hotel, când cu gândul la autoportretul de pe prima planșă a Capriciilor am avut deodată revelația că servitorul lui Goya adat cea mai exactă caracterizare a fenomenului ”Goya”. A acelui Goya care se naște când lucrează la Capricii, când e lovit de surzenie și, poate din această cauză sau și din această cauză, se zidește din ce în ce mai mult în sine însuși , dând frâu liber unui uluitor cortegiu de coșmare ce-l vor însoți până la moarte cu pesimismul lor violent și dureros. Pictorul de serbări galante care rivaliza cu Watteau, moare atunci . Focul trandafiriu, delectabil și uneori parfumat din cartoanele pentru tapiserii sau din tablourile de genul Culesul viilor, se stinge. În locul lui , incendiul ”Goya” intră cu un vuiet sălbatec, fierbinte, orbitor în istoria artei, oferind cel mai spectaculos exemplu de mare artist născut spre bătrânețe.”

 

(Octavian Paler, Diavol și înger)