Politica externă a Romaniei pe durata acestei perioade,   este caracterizată de o luptă continuă pentru afirmare în relațiile internaționale. Acum au loc schimbări masive in politica externă , mai ales dupa obtinerea independentei[1877-1878]. Este adevărat ca nu am caștigat mereu ce ne-am dorit pe plan international, dar am obtinut mereu cât de mult sa putut din partea Marilor Puteri. Carol I [1866-1914]  a   dus o politica benefica Romaniei si s-a apropiat de doleanțele românilor. Din fericire, bazele statului român modern au fost puse cu perseverență în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Chiar și după urcarea pe tron a regelui Carol I, România era vazută ca o componentă a Imperiului Otoman. Din 1866, au apărut mișcări pentru autonomie în balcani. România a profitat de criza din zona balcanică și de razboiul ruso-turc. În aceste condiții România a devenit independetă. .Iorga era de părere că Austro-Ungaria era raspunzătoare de revoltele din zonă, deoarece avea nevoie de un conflict in Balcani. Statele de mărime medie s-au sprijinit în relațiile internaționale, dar hotarârile au fost luate de Marile Puteri. România a trebuit să aștepte o situație externă favorabilă pentru a a-si atinge obiectivele. 

Bibliografie

Nicolae Corivan, Relatiile Diplomatice ale Romaniei de la 1859 la 1877, Bucuresti,ed Stiintifica si Enciclopedica, 1984.

Nicolae Ciachir,Romania in sud-estul Europei[1848-1886],Bucuresti,ed Politica,1968.

Nicolae Iorga,Politica externa a regelui Carol I,Bucuresti,ed Glycon,1991

Nicolae Isar,Istoria moderna a romanilor 1774/1784-1918,Bucuresti,ed Universitara, 2006