În primele două numere ale revistei v-am spus ce este revista. Cred că a venit timpul să vă spun ce anume nu este.

În primul rând, nu este scumpă. Am auzit persoane, nu multe, e drept, care au susţinut că preţul revistei de $4 este prea mare. Nu mult prea mare, dar mare. Rugaţi să indice cam cât li s-ar părea un preţ just, au cam evitat să răspundă cu o cifră exactă. „$3 sunt mulţi?", i-am întrebat eu. „Poate că şi $3 sunt mulţi", au răspuns ei. „Dar $2?" La ceasta nu au răspuns, probabil şi lor suma de $2 li se părea prea mică. Au răspuns însă vag: „Oricum, $4 e prea mult..."

Hai să vedem de ce $4 nu este mult. Trecând peste faptul că „scumpetea" revistei este mai mult o justificare să nu o cumpere - putem paria că nu ar cumpăra-o nici cu $2, şi să ne amintim aici întâmplarea cu pălăria lui Nea Spirache din „Titanic Vals" - să analizăm puţin preţul. Preţul revistei a fost comparat cu cel al revistei comunităţii maghiare. S-a arătat că aceasta din urma are mai multe pagini, are un conţinut mai bogat, şi costă mai puţin. Cei ce susţin aceasta nu ţin cont de un aspect vital: revista maghiară este COPIATA (Xerografiată) şi nu tipărită. Calitatea ei nu suferă comparaţie cu Atheneum. Articolele care apar în ea sunt poate mai interesante (eu nu ştiu asta, necunoscând limba maghiară), dar sunt interesante pentru comunitatea maghiară, nu cea românească. Calitatea articolelor şi a graficii va creşte in timp, revista maghiară are deja 10 ani vechime, aveţi doar puţintică răbdare! Dar iată că revista maghiară nici măcar nu este mai ieftină. Costă exact $4 pentru cei ce nu sunt membrii ai Centrului Comunitar! Rămâne un singur aspect: să creştem numărul de pagini. Asta va creşte în timp, odată cu creşterea tirajului, cu creşterea numărului de cititori, adică. Aşa că cei ce nu vor să cumpere revista o condamnă să rămână cu doar 32 de pagini, necolorate...

Mai sunt cei care compară revista noastră cu revistele canadiene. Aceştia nu ţin cont de tirajul lor imens, în comparaţie cu revista noastră,  tiraj de zeci, sute de mii, unele chiar peste un milion de exemplare! Acolo spaţiul publicitar costă sute, chiar mii de dolari, noi abia vindem un spaţiu cu $20-30... Şi apoi, ele sunt scrise in Engleză, tratează probleme care ne interesează prea puţin; oricum, noi nu vrem să le înlocuim în lectura nimănui, oferim altceva, ce nu putem găsi la nici un stand de ziare. Şi mai sunt cei care ne compară cu revistele româneşti, întrebându-ne de ce nu punem poze de femei goale. Despre aceştia nu comentez...

Dar cei ce ne compară cu revistele canadiano-americane nu o fac pentru că ei cumpără acele reviste. Probabil ei nu cumpără nici un fel de revistă. Ei se alătură probabil celor care susţin că preferă să cumpere două beri, decât revista românească, şi celor care susţin că nu-i mai interesează nimic românesc, încercăm să îi înţelegem pentru atitudinea lor: vor să se integreze cât mai repede în societatea canadiană, să nu mai fie „oaia cu cinci picioare", nici canadian şi nici român. Nu îi aprobăm, dar îi înţelegem. Sunt de fapt pe drumul cel bun: aşa fac şi majoritatea canadienilor: beau bere privind la TV. Singurele texte citite sunt add-urile din ziare (când vor să cumpere ceva), şi titlurile recenziilor sportive. Chiar şi filmele subtitrate le dau dureri de cap... Urând deci mult succes acestor ne-cititori ai noştri, să trecem la altă categorie de ne­cititori: cei care nu vor sa aibă de a face cu noi.

Aceştia fac această afirmaţie din mai multe motive, iar acestea nu sunt neapărat spuse deschis. Am auzit afirmaţii de genul: „Ăştia nu sunt de-ai noştri!" Prin asta se înţelege ca noi nu suntem „de-ai lor", adică din centrul lor comunitar. Ideea este subliniată prin alte câteva păreri şuşotite pe la ureche, prin colţuri: „Noi avem propriul nostru centru comunitar. Noi nu vrem să avem de-a face cu ăştia.". Variantă la aceasta este afirmaţia: „Eu dau la biserică, nu vreau să am de-a face cu nici un centru comunitar!". La primele afirmaţii trebuie să spunem că revista nu este a altora. Este românească, scrisă de români pentru români. Nu apără interesele nici unui centru şi nu atacă nici un centru, şi nu susţine nici un centru atacând biserica, oricare ar fi aceasta. Revista nu este un mijloc de învrăjbire a românilor din Vancouver, cei care colaborează la revistă nici nu sunt, în marea lor majoritate, membrii vreunui centru, spaţiul revistei este deschis tuturor românilor din Lower Mainland, indiferent de orientarea lor politică, religioasă, sex, naţionalitate, vârstă, sau apartenenţă de vreuna din bisericile sau centrele locale. De aceea, aşteptăm pe cei ce şuşotesc prin colţuri să ne explice cine sunt „noi" şi cine sunt „ei". Ce interes îi mână să încerce împiedicarea unor români să citească texte româneşti, nici măcar proaste? (pentru ca „noi", necitind revista, nu pot spune dacă este bine scrisă sau nu); de ce îi împiedică să vină în contact cu arta şi cultura românească? Dacă „noi" ar fi fost membrii unei secte religioase, care interzice citirea oricărui alt text decât cel biblic, i-am fi înţeles. Dacă ar fi făcut-o din interes de competiţie, adică: „citeşte revista noastră, nu a lor!", i-am fi înţeles din nou. Dar aşa? „Nu citi nimic, pentru că „nouă" nu ne place de „ei"!" mi se pare o dovadă de mare josnicie. Din interese mărunte, încearcă să împiedice accesul altor semeni de-ai lor la actul de cultură! Exemplificare a ideii profund românească: „să moară şi capra vecinului!". Iar cei ce îi ascultă se alătură lor. Ce va mai urma? „Nu vorbi cu ăla că-i Jidan!" „Nu te juca cu ăla că-i cioroi!", „Nu vrem să avem de-a face cu ăia că-s diferiţi de noi!" Le spunem lor, toţi cei care-şi împart semenii în „noi" şi „ei", să citească totuşi ceva scris de alţii: Biblia!

Revista Atheneum s-a născut din necesitate. Este un act voluntar, fiecare rând sau linie care apar în ea este o contribuţie voluntară a unui român. Cerem cititorilor să plătească preţul revistei pentru a plăti pe alţii să ne-o tipărească, şi Poştei să o ducă la cei abonaţi. Dacă revista va avea un profit, acesta se va întoarce tot în comunitate, prin programele deja în curs de desfăşurare: clasa de ESL, clasa de limbă română, cercul de şah, cercul de teatru, programele de ajutorare a noilor veniţi. Revista aparţine Centrului Comunitar Romanesc din BC pentru că doar această organizaţie a oferit până acum un cadru propice apariţiei şi publicării revistei. Nimeni nu împiedică celelalte centre şi bisericile să ajute revista să prospere. Dacă la un moment dat aceasta va dispare, aşa cum doresc unii, va fi o pierdere pentru întreaga comunitate locală. Va dispare nelăsând nimic în loc, pentru că acele cercuri care se împotrivesc existenţei revistei nu oferă nimic, niciodată. Viaţa va merge mai departe, cei cu talent vor colabora cu alte reviste, dar acelea vor apare altundeva, iar românii din BC vor fi mai săraci spiritual, chiar daca vor salva $4 pe lună. Invit pe cititori să cugete la asta, şi să nu-i lase să îşi facă mendrele pe cei care vor să le fure nu banii, ci mai grav, spiritul!

N.S.